Oferte locuri de munca top

Mita de peste 2 mil. lei pentru consilierul Primarului Sectorului 1

jackhammer-91101_960_720Fostul consilier al Primarului Sectorului 1, Emanoil Bocean, este cercetat penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă în cazul trucării unor licitaţii pentru lucrări publice.

Potrivit datelor şi probelor adunate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în perioada 2009 – 2014, Emanoil Borcean a obţinut comisioane în valoare totală de 2,26 milioane lei de la diverşi oameni de afaceri. În schimbul acestei sume, fostul consilier şi-a exercitat influenţa asupra persoanelor cu putere de decizie din Poliția Locală și Primăria Sectorului 1 astfel încât, prin licitaţii trucate sau prin atribuire directă, firmele oamenilor de afaceri respectivi să obţină contracte de lucrări publice.

Printre lucrările cuprinse în contractul în cauză se numărau, demontarea construcțiilor metalice amplasate ilegal, demolarea garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a Sectorului 1.

În realitate, lucrările menţionate nu au fost prestate niciodată, acestea fiind consemnate numai scriptic.

În cursul zilei de astăzi, Emanoil Bocean urmează să fie prezentat la Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 21-22, 23-24, 25, 29, 30- 33, 34-35, 40-41,43-44


Etichete:
Sus