Prioritatea centrală acestui an rămâne în continuare relansarea economică – prin absorbția cât mai bună a fondurilor europene disponibile, completată de programe finanțate din bugetul de stat şi soluții sustenabile de relansare şi accelerare a investițiilor, potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare,
Publicarea proiectului de buget pe anul 2026 și aprobarea în Guvern urmează să fie făcute la mijlocul lunii februarie, iar în a doua parte a lunii februarie bugetul va intra în dezbatere și la vot în Parlament.
În câteva zile vor fi aprobate plafoanele bugetare, urmând apoi consultări cu toate ministerele. Tot în această perioadă va fi definitivată strategia fiscal-bugetară pentru anul în curs și raportul macroeconomic.
„Acest calendar a fost agreat de toate partidele din coaliție – o aliniere importantă, ce asigură înțelegerea comună a ritmului și etapelor de aprobare a bugetului”, a spus Alexandru Nazare.
Ministrul a explicat că alte discuții au vizat pachetul de măsuri pentru administrație, esențial pentru construcția bugetului, precum și continuarea măsurilor de relansare economică.
Acestea vor fi reflectate atât în bugetul pe 2026, cât și prin pachete distincte de politici publice, construite echilibrat, pe baza propunerilor tuturor membrilor coaliției.
Execuția bugetară pe 2025 la nivelul fiecărui minister a fost o altă tematică de discuții. „Închidem anul cu o execuție în ansamblu, bună – cu peste 90% grad de implementare pentru majoritatea ministerelor. Un buget credibil pornește de la o analiză riguroasă a execuției anului anterior, pentru a corecta ceea ce nu a funcționat și a consolida ceea ce a dat rezultate.
Pornind de la această analiză dar şi de la experiența anilor anteriori, bugetul pentru 2026 trebuie să fie, înainte de toate, un buget corect: să reflecte nivelul real al cheltuielilor, fără a supraevalua venituri. Doar pe premise de corectitudine şi responsabilitate putem proiecta creştere reală şi rezultate concrete, pentru toți”, a explicat ministrul Finanțelor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


