Oferte locuri de munca top

Ministerul Dezvoltarii face consultari pentru reforma administratiei

O dezbatere publică privind pachetul de măsuri pentru reforma administrației, pentru care Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în Parlament, va fi organizată la Ministerul Dezvoltării.

Ministerul invită angajații din administrație, autoritățile locale și pe toți cei interesați la consultări publice pe marginea proiectului de lege care vizează restructurarea aparatului public și creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.

Dezbaterea publică va avea loc vineri, pe 23 ianuarie, de la ora 10:00, în sistem online.

Confirmarea participării se face la adresa transparenta@mdlpa.gov.ro, până pe 22 ianuarie, ora 16:00, menționând coordonatele de contact (nume și prenume / organizație reprezentată, adresa de e-mail) potrivit cărora vor accesa platforma electronică pusă la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru organizarea dezbaterii publice.

Propunerile formulate vor fi consemnate și făcute publice, în cadrul procesului de transparență decizională.

În cadrul proiectului de lege, MDLPA propune introducerea mandatelor limitate și a rotației obligatorii sau voluntare pentru înalții funcționari publici și funcționarii de conducere din posturi considerate sensibile, precum achizițiile publice, resursele umane sau controlul. Scopul declarat este reducerea politizării, creșterea performanței și prevenirea vulnerabilităților la influențe externe.

În paralel, este propus un nou sistem de evaluare a performanței, bazat pe competențe, indicatori clari și evaluări multianuale, care ar urma să cântărească decisiv în cariera funcționarilor. Indicatori precum gradul de complexitate al lucrărilor, volumul de activitate sau implicarea profesională ar urma să aibă o pondere de minimum 50% în evaluare, iar verificarea cunoștințelor legislative ar deveni periodică.

Proiectul prevede și reduceri consistente de personal la nivel politic și administrativ.

Numărul consilierilor personali ai demnitarilor va fi diminuat, atât la nivel central, cât și local, măsură care, potrivit notei de fundamentare, ar duce la eliminarea a peste 6.100 de posturi și la economii anuale estimate la peste 360 de milioane de lei.

În același timp, este propusă desființarea funcției de inspector guvernamental, în contextul angajamentului de reducere a aparatului de stat.

Reforma nu se oprește însă la resursa umană.

Ministerul propune flexibilizarea structurilor administrative locale, inclusiv în domenii-cheie precum urbanismul, auditul intern sau achizițiile publice, unde autoritățile locale ar urma să își dimensioneze structurile în funcție de nevoile reale și de constrângerile bugetare, nu după șabloane impuse prin lege.

Un alt capitol al actului normativ este creșterea veniturilor la bugetele locale, printr-un control mai strict asupra construcțiilor ilegale, impozitarea acestora, utilizarea tehnologiilor moderne (imagini satelitare, drone) și extinderea transparenței fiscale.

Proiectul introduce inclusiv majorări de impozit de 100% pentru construcțiile realizate fără autorizație, precum și publicarea listelor cu datornici, persoane fizice și juridice, dar și a celor care și-au achitat la timp obligațiile fiscale.

MDLPA subliniază că toate aceste măsuri sunt justificate de presiunea deficitului bugetar și de angajamentele asumate de România la nivel european, dar și de necesitatea de a face administrația mai eficientă, mai suplă și mai orientată către cetățean.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025

Un comentariu;

  1. Costica said:

    Evaluarea performantei ar trebui sa se facă de sus in jos. Daca aruncam o privire prin CV-urile celor care conduc ministerul constatam ca toți sunt absolvenți de facultăți umaniste, adică paraleli cu domeniul de activitate al ministerului. Acești „competenți” numiți politic in aceste funcții vor sa facă evaluări de personal si sa dea afara mii de oameni.


Etichete:
Sus