Oferte locuri de munca top

Metroul catre Chiajna si Bragadiru: Sectorul 6 vrea sa se asocieze cu Metrorex, Ministerul Transporturilor si PMB

Sectorul 6 vrea să fie parte în proiectul de prelungire a metroului către Chiajna și Bragadiru.

Consilierii locali au votat în favoarea asocierii cu Metrorex, Ministerul Transporturilor și Primăria București.

”Am avut mai multe discuții, cu Metrorex și Ministerul Transporturilor, pentru a vedea cum să acoperim nevoile de mobilitate, presiunea e pe Sectorul 6 când vine vorba de Militari Residence. Am reabilitat Strada Osiei, care ajută, dar rămân provocări cu traficul de pe Iuliu Maniu. Am discutat și extinderea de la Precizei spre centura feroviară București, ca o variantă mai rapidă de a conecta zonele de park&ride, vor fi două, la Prelungirea Ghencea și la Drumul radial 1, cu un transport cum e metroul. Avem un interes de a descuraja transportul auto personal”, a spus Paul Moldovan, primarul Sectorului 6.

Ce presupune extinderea magistralei de metrou M3

Extinderea M3 se va face pe mai multe tronsoane:

– de la Stația Păcii până la Autostrada A1 București-Pitești, cu o lungime de 3,7 km și 4 stații noi (una va fi comună cu trenul metropolitan din zona București Vest),

– de la Stația Preciziei spre Miliari Residence (Chiajna), cu o lungime de 3,3 km și 2 noi opriri supraterane (Autostrada A1 și Strada Osiei)

– de la Stația Preciziei spre Cartierul Latin (Bragadiru), cu o lungime 4,36 km și 2 stații supraterane (Domnești și Cartierul Latin).

Primăria Sectorului 6 se va ocupa de elaborarea documentației de achiziție a serviciilor de proiectare, pentru realizarea studiului de fezabilitate și stabilirea temei de proiectare. De asemenea, va ajuta prin toate demersurile administrative necesare.

Vor fi scoase la licitatie mai multe proiecte rutiere

Șansele de realizare a acestui proiect depind de sursele de finanțare

După cum a relatat ARENA Construcțiilor anterior, șansele de realizare a acestui proiect depind de condițiile macroeconomice, de sursele de finanțare și ce parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare pentru promovarea obiectivelor de investiții.

Este important de menționat că în momentul de față, Guvernul consideră ca fiind prioritare la finanțare proiectele în derulare.

Cu privire la Extensia Magistralei 3, programul investițional de dezvoltare a infrastructurii de transport pentru perioada 2021 – 2030 prevede extinderea la suprafață a două noi racorduri, sub forma literei Y, care vor porni din stația Preciziei.

Astfel vor fi conectate la magistrala de metrou M3 două bazine rezidențiale importante (Zona rezidențială Militari, respectiv zona rezidențială Prelungirea Ghencea).

Racordul Militari-Chiajna va conecta actuala magistrală cu zona în continuă dezvoltare și dens populată denumită Militari Residence din cartierul Chiajna și a zonei comerciale Complex Comercial Militari.

Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din centură către depoul Militari și va avea stație comună cu inelul feroviar / trenul metropolitan în zona București Vest, apoi se va desprinde către est în direcția cartierului Militari Residence.

Lungimea estimată este de 3.3 km. Sunt prevăzute și două stații supraterane (Stația Autostrada A1, Stația Strada Osiei).

În zona subtraversării autostrăzii A1 va putea fi folosit spațiul existent paralel cu linia de centură feroviară, nefiind necesare construirea de lucrări de artă costisitoare.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2026

Revista Arena Constructiilor aprilie 2026

 


Etichete:
Sus