Memorandumul privind neîndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante, aprobat în şedinţa de Guvern din 22 septembrie, evidențiază că ministerele de linie trebuie să accelereze implementarea planurilor de acțiune, deja asumate, pentru îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante în termen de cel mult 12 luni de la data transmiterii oficiale a programelor operaţionale pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014 -2020. Implementarea acestor planuri de acțiune va conduce la evitarea oricărui risc de suspendare a fondurilor în perioada 2014-2020, precizează într-un comunicat Ministerul Fondurilor Europene.
Toate condiţionalităţile ex-ante trebuie îndeplinite până cel târziu la data de 31 decembrie 2016, conform prevederilor regulamentelor europene. Prin aceste condiționalități, fiecare stat membru UE garantează existența condițiilor prealabile necesare pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene structurale și de investiții. Astfel, statele membre evaluează dacă sunt îndeplinite condiționalitățile ex-ante aplicabile, iar pentru cele care nu sunt îndeplinite la data transmiterii Acordului de Parteneriat sau a programelor operaționale, se stabilesc acțiunile care urmează să fie realizate, organismele responsabile și calendarul de implementare a acțiunilor în cauză.
Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România la data de 6 august a.c. Pentru atragerea fondurilor europene structurale şi de investiţii, România a transmis oficial Comisiei Europene următoarele programe: Programul Operațional Capital Uman, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Asistență Tehnică, Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capacitate Administrativă și Programul Național pentru Dezvoltarea Rurală.