Oferte locuri de munca top

Masuri pentru inchiderea programelor operationale din 2014-2020

Modalitățile prin care proiectele nefinalizate în perioada de programare 2014-2020 pot fi continuate din fondurile alocate pentru 2021-2027 au fost stabilite printr-un nou proiect de act normativ. (fisier atașat la finalul știrii)

Astfel, sunt reglementate măsurile, activitățile, condițiile și termenele generale care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020.

Totodată, este asigură continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor cu finanțare europeană în perioada de programare 2021-2027.

„Aflați la granița între două perioade de programare, este necesar să construim cadrul necesar autorităților de management pentru evaluarea portofoliilor de proiecte finanțate în cadrul exercițiului financiar 2014-2020, pentru a identifica riscul de nefinalizare a investițiilor în termenul de eligibilitate. Așa ne asigurăm că marile proiecte de infrastructură nu au de suferit și își vor continua dezvoltarea. Concret, proiectul de Ordonanță de urgență reglementează procedura și condițiile de etapizare pentru proiectele/operațiunile contractate în cadrul programelor operaționale 2014-2020, care nu sunt finalizate până la 31 decembrie 2023 și pentru a căror finalizare este necesară asigurarea finanțării din programele 2021-2027 (etapa a II-a a implementării respectivelor proiecte/operațiuni)”, a transmis ministrul Investițiilor Marcel Boloș.

În absența etapizării acestora, respectiv a finanțării etapei a II-a din programele 2021-2027, în condițiile în care aceste proiecte sunt implementate de autorități și instituții publice, ar trebui ca sumele necesare pentru continuarea lor să fie suportate din surse publice (bugetul de stat/bugetele locale), cu efecte negative asupra deficitului bugetar al României.

Podurile rutiere si feroviare peste Prut

Pentru exercițiul financiar 2014-2020, Comisia Europeană a alocat României peste 49 miliarde euro, din care alocarea pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții este de aprox. 35,2 miliarde euro.

Alocarea Fondului de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD) este de aprox. 441 mil euro, la care se adaugă Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu o alocare dedicată programului de cooperare transfrontalieră România – Serbia în valoare de aprox. 75 milioane euro.

Alocarea pentru Politica de Coeziune, finanțată în cadrul FESI, este de aprox. 24,1 miliarde euro. Fondurile Europene Structurale și de Investiții sunt implementate prin opt programe operaționale.

La acestea se adăugă și Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, finanțat din FEAD, respectiv Programul Interreg IPA CBC România-Serbia 2014-2020, finanțat în cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus