Lista preliminara a proiectelor admise pentru testare in Master Planul General de Transport a fost intocmita de Ministerul Transporturilor.
Numarul de proiecte de infrastructura de transport care au fost analizate pentru a fi propuse pentru testare in Master Planul de Transport este de 530 din care momentan au fost admise 264. Valoarea totala estimata de investitie a proiectelor se ridica la suma de 85,93 miliarde euro. Din aceasta valoare cele mai mari sume ar urma sa mearga catre infratructura rutiera 39 miliarde euro si catre transportul feroviar de pasageri 38,5 miliarde euro. Pentru porturi si cai navigabile au fost alocate 5,12 miliarde euro, pentru transportul aerian 2,48 miliarde euro, iar pentru transportul intermodal 752 milioane euro.
Proiectele pot fi implementate pana in anul 2030, valoarea medie de proiect fiind de 325 milioane euro. Dintre proiectele de infrastructura de transport un procent de 43% il reprezinta proiecte de transport rutier in timp ce 36% dintre proiecte sunt propuse pentru transportul feroviar.
Proiectele analizate pentru a fi admise in cadrul Master Planului General de Transport au fost evaluate dupa cinci obiective strategice fixate in cadrul politicilor sectoriale de transport dupa cum urmeaza: dezvoltare economica sustenabila, eficienta economica, sustenabilitatea financiara, siguranta si sisteme de management in transport inteligente, impactul asupra mediului.
Totodata in data de 15 aprilie 2014 Ministerul Transporturilor a finalizat urmatoarele documente: identificarea problemelor din sectorul transport, elaborarea modelul national de transport si testarea cu ajutorul acestuia a proiectelor de infrastructura pe toate modurile de transport, Ghidul National de analiza cost-beneficiu precum si ghidul de modelare a proiectelor.
In perioada urmatoare va finalizat draftul final al Master Planului General de Transport , se va obtinere avizul de mediu, va fi finalizata strategia de reforma feroviara. Strategia de reforma feroviara va fi aprobata in Guvern pana la data de 30 mai.
Master Planul General de Transport este un document strategic complex al Romaniei care stabileste directiile de actiune strategice pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval si aerian, care trebuie sa aiba in vedere problemele identificate pentru fiecare sector de transport, obiectivele specifice, viziunea strategica a Ministerului Transporturilor pentru implementarea politicilor de transport, precum si lista de proiecte sustenabile finala aferenta Master Planului.