Oferte locuri de munca top

Mariana Garștea, Sixense România: „Este regretabil că trebuie să aflăm despre accidente grave ca să avem un wake up call legat de serviciile de monitorizare geotehnică și structurală”

Monitorizarea geotehnică și structurală a proiectelor de construcții în execuție și exploatare a fost mult timp tratată la „și altele” ca parte a procesului de construcții, cu foarte puține excepții. Însă lucrurile se schimbă cu viteză.

De când sunt prezenți pe piața locală, Sixense România – parte din Sixense Group – au văzut piața crescând, dezvoltându-se și îndreptându-se spre o maturizare la care au pus umărul în mod considerabil. Misiunea companiei este să optimizeze și să prelungească durata de viață a mediului construit, prin expertiză integrată și soluții digitale, fiind în strânsă colaborare cu proiectanți, consultanți, gestionari de infrastructură și alți profesioniști în construcții.

Dacă atunci când și-au început activitatea în România, nivelul la care făceau monitorizare părea ceva de nemaivăzut pentru industrie, încetul cu încetul au început să explice, să ghideze, să seteze standardele și să integreze digitalizarea în serviciile de monitorizare.

Iar mediatizarea intensă a tuturor efectelor dezastruoase pe care lipsa unei strategii profesioniste de monitorizare le are – le-a deschis calea spre tot mai multe conversații despre cum păstrăm sănătatea structurală a clădirilor și a infrastructurii cu ajutorul tehnologiei și a expertizei solide în domeniu. Despre toate acestea ne-a povestit mai multe Mariana Garștea, CEO Sixense România, specialist în monitorizare structurală și geotehnică și în soluții pentru transformarea digitală a infrastructurii.

Monitorizarea pare a fi uneori „cartoful fierbinte” dat de la unii la alții pe un proiect de construcții și totul începe chiar de la etapa de contractare. Cine ar trebui de fapt să își asume contractarea acestor servicii? Cum se întâmplă, de fapt, lucrurile pe piața de la noi?

Dacă luăm lucrurile ca la carte (și este suficient să ne uităm la Normativul privind urmărirea comportării în timp a construcțiilor P 130-1999), când vine vorba despre cine ar trebui să fie responsabil de contractarea lucrărilor de monitorizare, răspunsul este clar: cel care are cel mai mare interes în a obține date clare și corecte – acela ar trebui să preia și contractarea acestei activități. În mod evident, această parte este chiar Beneficiarul, adică proprietarul proiectului, investitorul sau gestionarul direct al infrastructurii, după caz. El trebuie să fie în control, el trebuie să fie informat și să înțeleagă ce se întâmplă cu proiectul său și dacă munca tuturor celorlalte părți implicate respectă standardele de calitate, precum și sănătatea structurală a clădirii sau a construcției date.

În realitate însă, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Pe plan local, situația face ca lucrările de monitorizare să fie transferate de obicei către Constructor. Per se, nu este ceva rău în acest lucru, însă tot este important ca Beneficiarul să se asigure că serviciile de monitorizare sunt tratate cu un nivel de atenție sporită, că sunt bugetate corect și că sunt contractați specialiștii potriviți pentru ele.

De asemenea, mai întâlnim și situația în care partenerul de monitorizare este contractat de Constructor, organizarea și comunicarea realizându-se în relație directă cu acesta –, dar Beneficiarul controlează procesul de selecție al furnizorului și raportarea se face direct către toate părțile implicate, inclusiv către Beneficiar.

Oricare ar fi situația, atrag atenția asupra unui aspect esențial: mindset-ul, atunci când vorbim despre contractarea serviciilor de monitorizare structurală și geotehnică, ar trebui să fie orientat spre găsirea celei mai bune variante de lucru, cu partenerul cu experiență relevantă și demonstrată, care-și desfășoară activitatea pentru binele proiectului și în corelație cu obiectivele acestuia.

În niciun caz nu ar trebui să ne raportăm la monitorizare ca la un lucru „de bifat”, fără să avem situația reală din teren și răspunsul la întrebarea: este construcția/ proiectul respectiv sănătos din punct de vedere structural? Am văzut chiar de curând, din păcate, tot mai multe situații puternic mediatizate despre ce înseamnă tratarea monitorizării în mod superficial, pe fugă sau cu mentalitatea „mie nu mi se va întâmpla nimic”. Și este regretabil că trebuie să aflăm despre accidente șocante, cu pierderi umane și materiale, ca să avem acest „wake up call”.

Ce fel de riscuri și ce fel de beneficii are fiecare situație dintre cele descrise de .dvs? Care este cazul ideal sau optim, după părerea dvs. și de ce?

Cazul ideal și cel mai fericit este, așa cum spuneam mai sus, cel al contractării directe de către Beneficiar. Acesta trebuie să se asigure, până la urmă, că are alături o terță parte independentă, care prin lucrările de monitorizare  validează  ipotezele de proiectare și îi reprezintă interesele în acest sens, în mod transparent și direct.

În cazul contractării de către Constructor, lucrurile pot deveni dificile doar dacă singurul interes este pe termen scurt: să scăpăm de o amendă, să fabricăm rapid niște hârtii sau să facem monitorizarea din birou. Este nevoie de o muncă reală de echipă și de colaborare cu toate părțile implicate (proiectant, project manager etc.), pentru ca valoarea activității de monitorizare să se vadă și să fie dusă până la capăt în interesul proiectului.

Deci aș spune că nicio situație nu este fundamental greșită, atât timp cât jucătorii implicați au același obiectiv și interes: să construiască solid, calitativ, durabil. De aceea, soluțiile noastre integrează o componentă digitală importantă, care facilitează accesul la date, interpretarea lor, punerea lor pe masă pentru toată lumea, înțelegerea în profunzime a specificității fiecărui proiect și, evident, luarea unor decizii în consecință.

Atunci când adăugăm activității de monitorizare – în execuție sau exploatare – o dimensiune digitală, se vede și mai clar și devine și mai evident cine vrea să își asume transparența unei colaborări și respectul față de standardele de calitate.

Cum ajută sau, dimpotrivă, încurcă inclusiv specificațiile din caietele de sarcini? Vă confruntați uneori cu provocări care pornesc chiar de aici? Cum le gestionați? Dați-ne câteva exemple.

Da, ne confruntăm uneori cu provocări pornind încă de la caietele de sarcini și cu cerințe care pot vicia calitatea activității noastre și corectitudinea întregului proces până la urmă. Un exemplu elocvent este când anumiți furnizori de echipamente participă la elaborarea anumitor caiete de sarcini și au ca unic scop vânzarea cât mai multor echipamente, scopul inițial al lucrărilor devenind irelevant. Și aici, din păcate, pierde Beneficiarul prin supradimensionarea proiectului de instrumentație, instrumentație ce devine redundantă; se pierd astfel bugete importante, care ar putea fi folosite în alt mod. Sau avem cealaltă extremă, când proiectul de instrumentație este făcut doar ca să se bifeze ca fiind făcut. În acest caz, avem instrumentație subdimensionată, bugete subdimensionate și, din nou, riscurile nu sunt monitorizate, iar scopul în sine al proiectului devine irelevant.

Un alt  exemplu concret, este că întâlnim deseori noțiunea de „foraje piezo-inclinometrice”, o cerință profund greșită. Sistemele de monitorizare inclinometrice și piezometrice sunt diferite prin definiție, deci sunt reglementate diferit, amplasarea lor în teren se face diferit, la fel și modul de instalare etc. Așa că devine evident că scopul unor lucrări de monitorizare pentru care se cer astfel de lucruri nu va fi îndeplinit niciodată, iar informațiile obținute în urma instalării unei astfel de „struțo-cămile” sunt total irelevante în imaginea de ansamblu.

Tocmai de aceea, alegerea unui partener de monitorizare competent și independent este esențială. Se pierde mult timp, și, bineînțeles, se pierd bugete importante – atunci când contractarea serviciilor de monitorizare pornește din start pe un fundament șubred, ca în toate situațiile pe care le-am exemplificat mai sus.

Înțeleg nevoia de optimizare și de identificare a unor soluții tehnice adaptate unui anumit proiect, însă este esențial să nu facem rabat atunci când vine vorba despre siguranța construcțiilor și protejarea în fața unor riscuri foarte reale și care nu sunt atât de izolate pe cât s-ar crede (veșnicul „lasă, că mie nu mi se întâmplă”, deși vedem incidente de tot felul în fiecare zi).

Dacă tot trebuie făcută, prin lege, monitorizarea, măcar să o facem cum trebuie.

Susțineți că digitalul și tehnologiile sunt viitorul inclusiv în serviciile de monitorizare. Unde suntem la acest capitol pe piața locală și cum credeți că putem ajunge la transformare digitală? Cum arată soluțiile .dvs în acest sens și ce pot să facă ele mai concret?

Aș spune că sunt chiar prezentul, mai ales dacă ne uităm puțin la ce se întâmplă în alte țări nu atât de îndepărtate de România.

Pe piața locală, cred că suntem în plină dezvoltare; încă mai este de dus, pe alocuri, o muncă de convingere legată de toate beneficiile pe care digitalizarea și tehnologiile le aduc inclusiv în activitatea de monitorizare și în industria de construcții în sens larg. Iar noi facem asta continuu: explicăm, suntem aici cu argumente și consultanță pentru a ne ghida clienții.

Însă cred că nu va mai fi o alegere pentru mult timp – standardele se înăspresc, UE pune presiune pe nivelul de calitate, de peste tot vine nevoia eficientizării resurselor și a investiției, iar utilizatorii finali vor o experiență superioară de locuire, de muncă, respectiv de deplasare.

Între timp, noi suntem prezenți pe piață deja de mai bine de 10 ani cu soluții digitale care pot fi integrate atât în procesele de project management, cât și în cele de risk sau asset management. Prin tot ce facem, ne asigurăm că punem la dispoziție cea mai bună soluție pentru a avea proiecte sigure, eficiente, fluide, sănătoase pe termen lung.

 

Sus