Mariana Garștea, CEO Sixense România
Intens dezbătut, nivelul de digitalizare a industriei construcțiilor rămâne încă un subiect sensibil. În vreme ce sectorul privat a prins avânt în acest sens, ce se întâmplă cu investițiile din proiectele publice? Cum anume este introdusă digitalizarea și în proiectele de infrastructură?
Despre toate acestea am discutat cu doamna Mariana Garștea, CEO Sixense România, companie care, de peste 11 ani, oferă expertiză și soluții digitale pentru sănătatea structurală a mediului construit local. Cât mai avem până la transformarea digitală a proiectelor? Cum susținem integrarea unor soluții cum ar fi BIM – și în etapa de exploatare a construcțiilor? Ne-a explicat în interviul următor Directorul general al Sixense România.
Unde suntem acum ca nivel de digitalizare în industria de construcții? Știm deja că se discută mult despre BIM, de exemplu. Cum vedeți aceste lucruri, dacă ne raportăm în particular la proiectele publice de infrastructură, de exemplu?
În sectorul privat, se discută, într-adevăr, de foarte mult timp despre BIM și cred că aici în general s-a ajuns la o aliniere a pieței și a nivelului la care se lucrează cu instrumente digitale în perioada de dezvoltare și execuție a unui proiect. Nu are rost să insist neapărat asupra acestui lucru, cred că este evident că deja discutăm despre o normalitate, despre un standard în proiectele complexe din sfera privată.
Mergând mai departe către proiectele publice, și aici devine clară necesitatea de a ne alinia la implementarea metodologiei BIM până în 2028, odată cu cerințele Planului Național de Redresare și Reziliență.
Atrag atenția asupra unui singur lucru: este un semnal foarte bun că se vorbește despre BIM și în proiectele publice, cu scopul de a eficientiza procesul de documentare, proiectare, autorizare și execuție a unui proiect (deși, este de punctat, pare că ne-a luat ani mulți să ajungem la această realitate și normalitate). Este la fel de important să nu pierdem din vedere ce se întâmplă cu proiectul și ulterior, în perioada de exploatare. Nu ar trebui să existe o ruptură între cele două etape – execuție și exploatare –, din punct de vedere al digitalizării, ci ar trebui să ne uităm la întregul sistem: la ce se întâmplă cu toată perioada de viață a unui proiect, la întreținerea acestuia pe termen lung și la monitorizarea performanței și siguranței lui pe tot parcursul perioadei de utilizare.
Altfel, rupem de la jumătate o muncă bună, ce ar putea și ar trebui să fie continuată cu o preocupare majoră față de sănătatea structurală a proiectului. Mai mult decât atât, cred că această preocupare ar trebui să fie o prioritate și să fie un criteriu de luat în calcul încă de la început, din faza de fezabilitate sau pre-fezabilitate a unui proiect.
Cu cât planificăm și executăm având în minte ce se întâmplă și ulterior cu un proiect de infrastructură de transport, de exemplu, cu atât putem să intervenim mai eficient, să alegem soluțiile potrivite de la început, să facem investiții inteligente, care vor salva extrem de multe bătăi de cap, probleme sau, mai rău, incidente și accidente în etapa de exploatare.
Aș spune că aici mai avem de lucrat, dat fiind că transformarea digitală în industria de construcții de la noi în general a fost un proces mai lent și care va mai dura câțiva ani, comparativ cu alte țări, având nevoie de timp, înțelegere în profunzime, specialiști capabili să-și pună la dispoziție cunoștințele, exemple care să demonstreze beneficiile imense ale schimbării de paradigmă. Însă despre asta vorbim de fapt: este o schimbare de paradigmă până la urmă, la fel cum se întâmplă și în cazul BIM. Sper să vedem o deschidere din ce în ce mai mare spre a aplica aceeași gândire și pentru perioada de exploatare/ utilizare a proiectelor, cea mai importantă etapă din ciclul de viață al acestora.
Pun accent factorii de decizie din proiectele publice pe perioada de exploatare a unei construcții? Ce observați?
Așa cum spuneam mai sus, perioada de exploatare a fost în general neglijată până acum. Este adevărat că focusul pare să fie mai des spre a realiza un proiect și a-l inaugura apoi. Însă munca nu se termină acolo, din punctul meu de vedere. Ar trebui să nu poți demara un proiect, dacă nu știi cât va costa exploatarea acestuia, dacă nu ai bugetul necesar în acest sens sau dacă nu știi cât de sustenabil este, încă din faza de fezabilitate.
Mai ales în cazul proiectelor publice, de infrastructură de transport și nu numai, treaba abia atunci începe. E nevoie să producem proiecte durabile, sustenabile, care să fie în uz pentru zeci de ani, deci este vital să ne asigurăm că ele se comportă în parametrii proiectați, că riscurile sunt monitorizate si controlate, că știm ce se întâmplă cu ele din timp, ca să putem interveni proactiv și evolutiv.
Ne costă foarte mult aceasta expectativă, fără informații pe baza cărora să luăm decizii. Este ca și cum am vrea să știm care este acțiunea cea mai bună pe care am putea să o luăm – și eventual vrem să fim siguri de ea –, dar decidem legați la ochi și fără niciun fel de informație „din teren”. Aici intervine, deci, grija față de perioada de exploatare și modalitățile sau soluțiile digitale care ne pot ajuta în acest sens, iar procesele de asset management și monitorizare structurală și geotehnică integrată sunt cu siguranță unele dintre cele mai importante.
Reiau o idee pe care vreau să o punctez: discuția trebuie să meargă dincolo de BIM – și spre ce se întâmplă apoi, cum anume folosim cu înțelepciune și eficiență tot ceea ce s-a făcut deja bun în etapele de proiectare și execuție și cum anume putem continua acest proces pe toată durata de viață a unui proiect. Sunt de părere că ratăm multe oportunități dacă nu luăm în calcul acest aspect și nu valorificăm la maximum potențialul soluțiilor digitale aplicabile în proiectele publice.
Mai exact, ce anume se poate face și ce soluții digitale se pot implementa pentru perioada de exploatare a unui proiect de infrastructură? Cu ce beneficii? Ne puteți explica mai multe?
Dacă vorbim foarte concret despre perioada de exploatare pentru un proiect de transport, de exemplu, vorbim despre digitalizarea proceselor de asset management și monitorizare structurală și geotehnică.
Ce înseamnă acest lucru de fapt? Că datele pe care le extragem din teren pot fi accesate printr-un software foarte ușor de utilizat, că vedem totul în timp real și nu mai e nevoie să așteptăm zile sau chiar săptămâni întregi după rapoarte. De asemenea, există avertizări în timp real dacă structura este amenințată sau daca structura nu mai este in parametrii setați de performanță și siguranță, un lucru absolut vital când vorbim despre proiecte critice, a căror funcționare nesatisfăcătoare sau în afara normelor de calitate – poate să destabilizeze o întreagă comunitate.
Un proiect de referință în România este Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva (21,1 km lungime), pentru care aplicăm cele mai noi soluții digitale și cele mai performante la ora actuală pentru monitorizarea riscurilor structurale și geotehnice: de la monitorizare din satelit până la monitorizare în timp real, toate rezultatele fiind centralizate și raportate cu ajutorul platformei noastre pe nume Beyond Monitoring.
Dar este, de asemenea, și ceea ce facem pentru o serie de poduri cunoscute de la noi, asigurându-ne astfel că incidente ca cele despre care am auzit tot mai des în ultima perioadă (poduri prăbușite, structuri nesigure, accidente grave) – nu se produc, sunt astfel preîntâmpinate, se iau măsuri din timp și se evită astfel potențiale accidente.
Mai mult decât atât, în proiectele de infrastructură avem de-a face cu extrem de multe date, documente, inspecții, echipamente monitorizate etc. Întreținerea unei astfel de infrastructuri presupune un demers de planificare a mentenanței și a reparațiilor necesare în timp. Printr-un asset management performant, poți să prioritizezi aceste intervenții, să faci scenarii de buget, precum și prognoze legate de evoluția anumitor structuri. Toate acestea îți permit să intervii proactiv, ceea ce înseamnă, pe termen lung, cheltuieli mai mici decât costurile asociate cu un tip de intervenție „pompieristică”, după ce au loc tot felul de incidente – cu un risc mai mare sau mai mic pentru cei din jur și pentru sănătatea infrastructurii.
De exemplu, intervenția reactivă în cazul unor probleme – cum ar fi alunecările de teren – înseamnă aproximativ 40% din bugetul total alocat mentenanței (cf. statistici PIARC, 2019), un cost enorm raportat la imaginea de ansamblu.
Cred, deci, că beneficiile sunt evidente: investiția este eficientizată pe termen lung, siguranța structurală este menținută, datele obținute sunt la îndemâna factorilor de decizie atunci când este nevoie de ele (și nu mai târziu), iar calitatea întregului proiect rămâne pe primul loc, fiind atent monitorizată și verificată.