Oferte locuri de munca top

Mari proiecte rutiere, prinse intre doi ministri

 

În perioada interimatului de la Ministerul Transporturilor ar putea fi semnate contracte de proiectare și execuție de autostrăzi în valoare totală estimată la peste 5,8 miliarde euro.

Ministrul Transporturilor este interimar după ce premierul Marcel Ciolacu a demisionat și a anunțat că PSD iese de la guvernare. Președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit pe Cătălin Predoiu prim-ministru interimar,  după demisia președintelui PSD din funcția de premier.

Formarea cât mai repede a unui nou guvern este absolut necesară pentru a evita intrarea țării într-o criză, prefigurată deja de deprecierea monedei naționale și imposibilitatea statului de a se împrumuta pe piețele externe.

Prin urmare, un nou ministru al Transporturilor ar putea gira semnarea contractelor pentru importante proiecte de infrastructură rutieră.

Schimbarea ministrului nu va afecta semnarea contractelor, întrucât șefii companiilor de infrastructură rutieră sunt responsabili de aceste proceduri, ne-a spus Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Dar sursa de finanțare pentru proiectele de infrastructură mare este asigurată prin Programul Transport 2021 – 2027, cu fonduri europene și cu cofinanțare de la bugetul de stat.

În situația în care noul ministru nu va putea identifica surse bugetare pentru a asigura cofinanțarea proiectelor ar putea fi afectată semnarea de noi contracte, consideră Alin Șerbănescu.

Șase mari contracte așteaptă să fie semnate până la finalul lunii următoare. Pentru trei dintre acestea a fost deja desemnat constructorul și nu au fost depuse contestații în termenul legal.

Contracte pentru mari proiecte rutiere așteaptă semnarea

Autostrada A8 „Unirii”

Doar pe secțiunea a doua din Autostrada „Unirii” A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț mai sunt de contractat lucrări.

Secțiunea a doua este împărțită în șase loturi. Pentru trei loturi a fost deja selectat câștigătorul, două dintre aceste contracte au fost și semnate, iar pentru alte trei loturi urmează desemnarea constructorului.

Lot 1b: Miercurea Nirajului – Sărățeni

În cursul lunii mai este estimată desemnarea câștigătorului căruia îi va fi atribuit contractul de proiectare și execuție al acestui lot, potrivit celor mai recente informații obținute de ARENA Construcțiilor.

Lotul 1B face parte din secțiunea a doua a autostrăzii A8, Miercurea Nirajului – Leghin. Lungimea totală a acestui lot este de 23,4 km.

La această procedură de atribuire a contractului au fost depuse două oferte ale unor constructori turci.

Valoarea estimată este între 3,35 și 3,95 miliarde lei, fără TVA.

Pe traseul acestui nou lot de autostradă vor fi construite și două tuneluri bidirecționale cu o lungime însumată de 1,07 km, în apropierea localității Măgherani (740 m) și în zona localității Chibed (330 m).

Lotul 1C: Sărățeni – Joseni

Asocierea SA&PE Construct SRL (lider), Tehnostrade SRL, Spedition UMB, Euro Asfalt a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția acestui lot.

La această procedură de achiziție publică nu au fost depuse contestații, deci urmează semnarea contractului.

Valoarea ofertei câștigătoare este de peste 4,94 miliarde lei. Durata de realizare este de 54 de luni din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuția lucrărilor. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.

Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km)

Ofertele sunt în evaluare până la data de 25 mai 2025.

Cinci oferte ale unor constructori din România și Turcia au fost depuse pentru construirea lotului 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km) de pe secțiunea montană Sărățeni – Pipirig a Autostrăzii Unirii A8.

Valoarea totală estimată pentru construirea acestui lot de autostradă din județul Harghita este cuprinsă între 1,02 și 1,20 miliarde lei fără TVA.

Durata de realizare este de 34 de luni, din care 10 luni pentru realizarea etapei de proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km)

Două oferte au fost depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2B din Autostrada Unirii A8. Ofertele vor fi evaluate până la data de 15 iulie anul acesta.

Valoarea estimată a contractului este între 6,9 miliarde lei fără TVA și  8,18 miliarde lei fără TVA

Durata de realizare este de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuție.

Autostrada A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Licitațiile pentru cele două tronsoane dintre Târgu Neamț și Lețcani au fost suspendate în urma a două contestații depuse înainte de termenul de depunere a ofertelor.

În ambele situații, unii dintre ofertanți au solicitat prelungirea termenului de depunere, prelungire pe care CNIR nu a oferit-o. CNIR a justificat decizia sa prin faptul că a fost deja acordată o prelungire a acestui termen.

În cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru tronsonul 1 Târgu Neamț – Târgu Frumos a depus contestație firma Kido Consult Proiect Construct SRL (deținută de Potra Marius-Sandu care este și împuternicit al sucursalei din România a firmei LLC Nuzam din Tadjikistan). În cazul tronsonului 2 Târgu Frumos – Lețcani, contestație a făcut Strabag SRL.

Autostrada Moldovei A7, Pașcani – Suceava

Pentru ambele loturi din secțiunea Pașcani – Suceava a autostrăzii Moldovei a fost deja desemnat constructorul, asocierea UMB.

În perioada imediat următoare este așteptată semnarea contractelor. Pentru nici unul dintre contractelele aferente celor două loturi nu au fost depuse contestații.

UMB este, de altfel, constructorul care va realiza întreaga autostradă a Moldovei.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2025

Revista Arena Constructiilor aprilie 2025


Etichete:
Sus