Oferte locuri de munca top

Mari proiecte rutiere, in progres

Contractul pentru tronsonul de autostrada Nusfalău – Suplacu de Barcău (km 66+500 – km 80+054.044), în lungime de 13,554 km, urmează să fie semnat peste câteva zile,

după cum a anunțat ministrul transporturilor, Lucian Bode.

”Până la termenul limită de depunere a contestațiilor, mai precis în 28 august, CNAIR nu a înregistrat nicio contestație privind rezultatul procedurii de achiziție. În acest sens, în perioada imediat următoare, CNAIR va întreprinde diligenţele necesare pentru solicitarea și obținerea documentelor necesare încheierii contractului (…) ”, a precizat ministrul Transporturilor.

Amintim că ofertantul desemnat câștigător este Nurol Insaat Ve Ticaret A.S., cu preţul de 384.138.888 lei (fără TVA).

Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

În cadrului contractului vor fi realizate: 7 pasaje, 6 poduri peste autostrada, o parcare de scurtă durată la km 69+150, un punct de sprijin pentru întreținere km 69+240, bretea de întoarcere, precum și varianta de circulatie pe DN1H.

Ministrul Transporturilor a mai anunțat că a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării “Varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa 2, între DN1F, km 79+625 – DJ 191C”.

A fost aprobat amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, precum și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor aflate pe traseul viitoarei variante de ocolire, pentru un număr de 123 de imobile, în suprafaţă totală de 272.324 mp de teren. Sumele individuale estimate pentru exproprieri sunt în cuantum de 860,3 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat.

 

 

 

Citiți și:

Investitii de agrement de peste 100 mil euro, din fonduri europene si de la CNI 

Spatii de depozitare, in aprobare

Noul terminal al aeroportului Timisoara va costa peste 38 mil euro

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020


Etichete:
Sus