Fiind influențată de condițiile meteorologice, activitatea în construcții este de așteptat că se va diminua în următoarele luni de iarnă. Totuși, în situația unei ierni cu vreme blândă, așa cum am mai avut în condițiile de încălzire globală, diminuarea ar putea fi atenuată.
În cadrul anchetei de conjunctură din luna decembrie, realizată de Institutul Național de Statistică, managerii din sectorul construcțiilor au estimat pentru următoarele trei luni că se va înregistra o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -38%).
Întrucât lucrările pe timp de iarnă sunt mai puține, managerii estimează și scăderea numărului de salariaţi (sold conjunctural -19%).
În același timp, nu se prevăd scăderi ale prețurilor. Astfel, pentru prețurile lucrărilor de construcţii se preconizează o relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +1%).
Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
În ceea ce privește celelalte sectoare economice, managerii estimează scădere moderată a numărului de salariați în industria prelucrătoare și în sectorul serviciilor.
Pe de altă parte, sectoarele care ar putea înregistra creșteri moderate ale prețurilor în următoarele trei luni sunt industria prelucrătoare și comerțul cu amănuntul.
Industria prelucrătoare
Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, scăderea moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -13%).
Dintre activitățile care vor înregistra cele mai mari scăderi se află cele de fabricare a altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural -36%) și cele de tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (sold conjunctural -32%).
Referitor la numărul de salariaţi, se estimează o scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -8% pe total industrie prelucrătoare.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creșterea moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).
Comerţul cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţa de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -11%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o relativă stabilitate (sold conjunctural +2%).
Totodată, angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creșterea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%).
Managerii societăţilor comerciale estimează și o creștere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +13%).
Servicii
Conform estimărilor din luna decembrie, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o scădere în următoarele trei luni (sold conjunctural -17%). Dintre activitățile care vor înregistra o scădere accentuată se numără cele ale hotelurilor și ale altor facilități de cazare (sold conjunctural -57%), precum și activitățile de jocuri de noroc și pariuri (sold conjunctural -56%).
În sectorul de servicii se estimează scăderea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -6%).
De asemenea, conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţa de scădere moderată (sold conjunctural -11%).
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020


