Guvernul a alocat o sumă suplimentară pentru finalizarea proiectului de construire Cămin Studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara”.
În prezent, căminul este finalizat în proporție de 90%, urmând să fie executate lucrări de instalare echipamente, inclusiv sistem de control acces, sistem wi-fi și lucrări de reamenajare exterioară.
Suprafața desfășurată este de 30.730 mp, cu o capacitate totală de 451 camere pentru cazarea studenților. Proiectul include săli de lectură, zone de luat masa, locuri de parcare subterane și supraterane, pistă de alergare și zone alocate pentru biciclete.
Ce modificări vor fi făcute
Mărirea suprafeței construite a obiectivului de investiții de 4128 mp în etapa de studiu de fezabilitate (SF) la 4182,63 mp în etapa de proiect tehnic (PTh) se datorează faptului că în calculele inițiale nu au fost luate în considerare toate suprafeţele care compun aria construită, respectiv toate cele 3 scări exterioare și balcoanele a căror cotă de nivel este sub 3 m de la nivelul solului amenajat, care însumează în total 54,63 m. Ca urmare a măririi suprafeței construite, suprafața construită desfășurată se mărește de la 29.679,50 mp la 30.730 mp.
Regimul de înălțime s-a modificat de la S+P+4E+5parțial la S+P+4E+5parțial+ Etaj tehnic.
Din punct de vedere arhitectural a fost necesară anveloparea căminului cu o grosime mai mare de termoizolaţie (de la 10 cm, la 15 cm) crescând şi coeficientul termic al suprafeței vitrate
Amenajarea locurilor de parcare exterioare în afara limitei individualizate de teren.
De asemenea, pe parcursul execuției lucrărilor au intervenit o serie de evenimente care a condus la majorarea valorii acesteia, respectiv:
-cota forfetară a CNI SA s-a majorat de la 5% la 8%. Astfel, pentru restul rămas de decontat la data intrării în vigoare a legii, cota forfetară aplicată la fiecare situație de plată a fost de 4% în loc de 2,5%, cum era anterior acestei date.
-valoarea aferentă ajustării de preț a contractului incluzând ajustarea acordată și cea estimată pentru restul de executat este de 78.714.179 lei, rezultând o creștere medie a prețului contractului de execuție de aproximativ 60%.
-a fost necesară adaptarea soluțiilor tehnice inițiale la situația amplasamentului, precum și efectuarea unor modificări ale soluțiilor în vederea respectării noilor normative în vigoare.
Durata totală de execuție este de 33 luni. Din aceasta, durata rest de executat este de 2 luni.
Valoarea totală a investiției este de 230.449 mii lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 156.333 mii lei.
Valoarea totală rest de executat a investiției este de 139.261 mii lei (inclusiv TVA), din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de este de 88.907 mii lei (inclusiv TVA).
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității de Vest din Timișoara, precum și din alte surse legal constituite.
Inițial, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin HG nr. 545/2020, valoarea totală a investiției fiind de 138.041 mii lei, din care valoarea finanțată de la bugetul de stat prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social de 133.350 mii lei.
Antreprenor general
Contractul ”Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru Construire Cămin Studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timișoara, judetul Timiș” a fost atribuit pe 31 decembrie 2021 ofertantului câșigator Concelex, Concelex Engineering SRL, Concrete & Design Solutions SRL. Valoarea contractului este de 102.122.687 lei fără TVA.