Contractul de peste 1 miliard de euro pentru metroul Gara de Nord – Eroii Revoluției 2 este disputat de singurii doi ofertanți – ambii constructori turci.
Fiecare vrea să demonstreze că oferta adversarului este inadmisibilă.
Pentru atribuirea acestui lot din extinderea magistralei 4 au depus oferte Gülermak (prin subsidiara sa din Polonia) și asocierea condusă de Dogus Insaat ve Ticaret A.S.
Autoritatea contractantă, Primăria Sectorului 4, a selectat drept câștigătoare oferta asocierii Dogus, mai ieftină cu peste 102 milioane de euro decât a celuilalt participant la licitație.
Valoarea estimată a contractului este de circa 6,16 miliarde lei fără TVA pentru Lotul 1 (Gara de Nord – Eroii Revoluției 2).
Întâi, reprezentantul companiei Gülermak a depus o contestație la CNSC în care susține că: „Membrii Asocierii Dogus se fac vinovați de multiple situații de încălcarea flagrantă, constatată, sancționată și/sau (încă) investigată a normelor și principiilor incidente în achizițiile publice; multiple situații constând în fraudarea licitațiilor publice, delapidarea și utilizarea defectuoasă a fondurilor europene, manipularea, în diverse modalități interzise, a achizițiilor publice (toate acestea reprezentând elementul constitutiv al abaterii profesionale grave, apte să pună în pericol integritatea și să atragă incidența cazului de excludere (…) precum și delapidare, spălare de bani, fraudă în utilizarea fondurilor UE, fapte de corupție și executarea necorespunzătoare a unor contracte de achiziție publică anterior atribuite (…).
Deloc surprinzător (în contextul în care ofertantul a omis să declare chiar și presupusa respectare a cerinței de calificare), din DUAE-ul depus lipsește absolut orice referire cu privire la trecutul său (relevant), tumultuos și constant caracterizat prin sancțiuni și abateri, situație care, în sine, ar face absolut inutilă analiza subsecventă a oricărei alte argumentații (suficient de relevantă, pentru aplicarea unei sancţiuni, fiind omisiunea însăși de a fi menționat ceva, măcar, la nivelul DUAE).”
La o zi distanță, asocierea Dogus a depus, de asemenea, contestație la CNSC, pentru a se apăra. În document, reprezentanții firmei susțin că oferta Gülermak trebuie declarată inadmisibilă.
Totodată, asocierea Dogus evidențiază faptul că oferta sa este semnificativ mai avantajoasă, faţă de oferta Gülermak clasată pe locul II.
Gülermak, ca lider de asociere, a mai câștigat trei contracte feroviare importante de proiectare și execuție, care totalizează peste 2,45 miliarde de eruo (12,44 miliarde lei):
* Magistrala I de metrou Cluj, cu valoarea de peste 9,05 miliarde lei, fără TVA;
* Electrificare și reabilitare a liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, lot 3 Poieni – Aleșd – Frontieră Ungaria, în valoare de peste 2,11 miliarde lei, fără TVA;
* Lucrări structură de rezistenţă pentru lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni al Magistralei 6 de metrou din București. Valoarea contractului este de 1,278 miliarde lei fără TVA.
Pentru Lotul 2 (Eroii Revoluției – Gara Progresul) a fost depusă o singură ofertă, de către asocierea Construcții Erbașu (lider), Concelex, Bog’Art, în octombrie 2024. Aceasta se află încă în procedura de evaluare, până la 30 octombrie 2025. Valoarea estimată pentru Lotul 2 este de peste 5,23 miliarde lei fără TVA.
Tronsonul Gara de Nord 2 – Gara Progresul
Întreg tronsonul Gara de Nord 2 – Gara Progresul va avea 11,94 km lungime traseu nou construit (din care 1,84 km în exploatare cu călători și 1,1 km în exploatare fără călători: legătură depou Progresul).
De asemenea, proiectul include și un depou subteran (Progresul), stația existentă (Gara de Nord 2) și 13 stații de metrou noi astfel: Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresul.
Legătura cu Magistrala existentă se va realiza în Stația Gara de Nord 2 prin continuarea axelor căilor Liniei 1 și Liniei 2.
Implementarea acestui proiect se va face în parteneriat cu autoritățile publice locale din regiunea București-Ilfov, respectiv Consiliul Județean Ilfov și Primăria Sectorului 4
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025