Utilizarea în contractele cu finanțare europeană a unor scrisori de garanție false, emise de entități fictive sau care nu aveau dreptul de a emite astfel de documente, a fost anchetată de parchetul independent al Uniunii Europene (EPPO).
Pe baza unor astfel de documente false au fost câștigate o serie de proceduri publice și au fost deschise mai multe anchete de către EPPO.
În cadrul acestei anchete, Parchetul European din București a acuzat patru suspecți de fraudă de 4,3 milioane de euro implicând fonduri UE și naționale.
Despre acești suspecți se presupune că fac parte dintr-un circuit criminal cu legături cu grupuri mafiote italiene.
Inculpații au format un grup infracțional și pretindeau că asigură proiectele împotriva unor eventuale daune. În schimbul emiterii scrisorilor, suspecții au încasat sume mari de bani. Ei au derulat această schemă frauduloasă în numele unor companii înregistrate în Cehia și Letonia, care nu aveau dreptul să emită scrisori de garanție și nici resursele financiare pentru acoperirea daunelor asigurate.
Utilizarea acestor documente a avut ca rezultat un câștig ilicit de aproximativ 4,3 milioane de euro, majoritatea din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, precum și Programul Operațional Regional.
Procurorii au derulat mai multe investigații în scheme penale care au folosit același modus operandi, în urma perchezițiilor domiciliare în România și Franța din luna mai.
Anterior, în 2023, alți suspecți au fost puși sub acuzare și în prezent așteaptă judecarea, iar mai înainte au fost confiscate bunuri de 450.000 de euro.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă între patru și 15 ani de închisoare.
EPPO a alertat Ministerul Investițiilor și Proiectele Europene din România despre existența unor posibile vulnerabilități în gestionarea fondurilor europene, care au ca rezultat un nivel de protecție semnificativ redus al intereselor financiare ale UE în România.