Banner paste 2026

Lucrarile de la aeroporturile din tara, blocate de vicii de procedura

Două inițiative legislative care voiau să rezolve problemele administrative ce întârzie lucrările de la aeroporturile „Traian Vuia” din Timișoara și „Ghimbav” din Brașov , urmează să fie respinse de Camera Deputaților, după ce au fost înscrise pe ordinea de zi a plenului cu propunerea de respingere din partea comisiilor sesizate în fond.

Ambele proiecte de Lege au fost adoptate de Senat, în legislatura anterioară.

Însă, în această perioadă, noua formulă parlamentară și, implicit, Guvernul vrea să deblocheze problemele juridice pe care le întâmpină lucrările de modernizare de la aerodromul istoric Alexeni din Ialomița.

 

Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia

În anul 2014, Guvernul Pontaa inițiat un proiect de Lege pentru transferul, cu titlu gratuit, a pachetului integral deținut de stat la Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” SA. Astfel, Executivul dorea să transmită cele 80% de acțiuni din proprietatea privată a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a județului Timiș.

La 1 octombrie 2014 Senatul a votat acest proiect. În 8 octombrie 2014 acest proiect stă la Camera Deputaților.

După circa trei ani, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților propune plenului respingerea proiectului de Lege, pe motiv că „orice lege specială prin care s-ar realiza un transfer cu titlu gratuit al unor acțiuni din proprietatea statului în proprietatea privată a unor unități administrativ-teritoriale este neconstituțională”. Nu este prima oară când se întâmplă acest lucru, după ce la finalul anului trecut aceeași comisie dădea același răspuns negativ. La acea vreme, deputații au retrimis proiectul de Lege în comisie.

„Prin rolul său de principală poartă aeriană în zona de sud-vest a țării, aeroportul internațional Timișoara reprezintă în prezent un pilon important în economia județului Timiș. Devine astfel o necesitate implicarea activă a Consiliului Județean Timiș în dezvoltarea acestui aeroport. De aceea, Ministerul Transporturilor propune transferul întregului pachet de acțiuni (…), ceea ce va crea condițiile legale pentru ca autoritățile județene să poată gestiona procesul de dezvoltare al aeroportului luând în considerație în primul rând interesele economice ale regiunii deservite de acesta”, afirmau inițiatorii proiectului de Lege, în anul 2014.

 

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav

În cazul aeroportului internațional din Brașov, lucrurile sunt mai complicate. Prin proiectul de Lege pe care deputații se pregătesc să-l respingă, parlamentarii din legislatură anterioară voiau să transfere un teren din administrarea Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr , în administrarea Consiliului Județean Brașov.

Un demers identic a fost încheiat în anul 2008, dar cum lucrările au depășit termenul de livrare de cinci ani, imobilul s-a întors în administrarea INCDCSZ Brașov, astfel că acum este nevoie de parcurgerea acelorași pași.

Prin urmare, situația juridică a terenului nu le permite edililor să înceapă lucrările de modernizare de la Ghimbav, cu toate că INCDSCSZ Brașov nu a preluat efectiv imobilul.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice dorește acum respingerea proiectului de Lege, pe motiv că: „modificările legislative necesare realizării obiectivului de investiție «Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav» au fost cuprinse în PLx nr. 650 din 2015 adoptat de Camera Deputaților”.

Pentru anul 2016, Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale autorizase tragerea a 4,93 milioane de lei din finanțarea rambursabilă în valoare de 22,64 milioane de lei aferentă lucrărilor de la Aeroportul Internațional Brașov. Totodată, prin aceeași hotărâre, pentru anul 2017 a fost autorizată tragerea restului de bani, adică 17,7 milioane de lei.

Proiectul de Lege ce urmează a fi cel mai probabil respins, a fost inițiat de trei parlamentari PSD, un senator și doi deputați, de șapte parlamentari PNL, doi senatori și cinci deputați, respectiv de un senator UNPR.

 

Aeroportul Alexeni din județul Ialomița

La propunerea Guvernului Grindeanu, pentru aeroportul istoric din Alexeni, simbolul aviației militare românești din perioada comunistă, 79 de imobile urmează să-și schimbe situația juridică și să fie cedate din proprietatea statului, în administrarea Consiliului Județean Ialomița.

Reabilitarea Aeroportului Alexeni, aflat la circa 65 km de București, presupune investiții masive în refacerea pistelor de decolare sau aterizare, a hangarelor și a infrastructurii militare.

„Una din oportunitățile principale de dezvoltare a județului Ialomița o reprezintă reintroducerea în circuitul economic și social a fostului Aeroport Alexeni, prin implementarea unui proiect de refacere, modernizare și viabilizare a acestui aeroport, care să genereze dezvoltare regională și județeană, să creeze un număr important de noi locuri de muncă, să preia o parte din traficul aerian de persoane și mărfuri care se desfășoară pe aeroporturile din București”, arată inițiatorii proiectului.

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus