Oferte locuri de munca top

Lucrările de apă/canalizare finanţate din fonduri europene în Măcin şi Babadag

Water_dropletStudiul de fezabilitate pentru o serie de investiții în proiecte de reabilitări, modernizări și extinderi a sistemelor de alimentare cu apă si canalizare pentru orașele Măcin și Babadag din judeţul Tulcea a fost finalizat.
Este vorba despre lucrări finanțate prin Compania Națională de Investiții, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
În realizarea acestor investiții a fost eligibilă doar activitatea de realizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, iar conexiunile sistemelor noi la cele vechi, inclusiv branșamentele de apă și racordurile de canalizare a populației la aceste sisteme noi a fost neeligibila (conform condițiilor de finanțare).
În acest context, pentru sistemele de canalizare și alimentare cu apă din cele două orașe tulcene va fi scrisă cererea de finanțare. Aceste investiții urmează a fi susținute din fondurile europene (Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice, Autoritatea de Management a Programului Sectorial de Mediu 2007-2013).
„Este vorba despre sume importante care pot fi accesate pentru dezvoltarea localităților, iar Consiliul Județean va fi întotdeauna alături de toți primarii din acest județ pentru a putea beneficia de fonduri pentru investiții. Proiectele pe infrastructură constituie o prioritate atât pentru administrația județului Tulcea, cât și pentru Guvernul României“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Investiţia privind “Extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din oraşul Babadag şi oraşul Măcin, judeţul Tulcea” va pune în funcţiune rețele de apă și canalizare finanţate de Compania Naţională de Investiţii în cele două oraşe. Acestea nu au fost puse în funcţiune datorită neexecutării branşamentelor şi racordurilor. Lungimea acestor reţele este, pentru oraşul Babadag, de 12,7 kilometri de conducte de distribuţie apă şi de 9,7 kilometri de conducte de canalizare. Lungimile reţelelor ce vor fi puse in funcţiune pentru oraşul Măcin este de 17,5 km conducte de distribuţie apa şi 16,9 kilometri conducte de canalizare.
Investiţia îşi propune construirea a 1.079 branşamente de apă, 933 racorduri canalizare, 0,2 kilometri reţele apă, 0,4 kilometri de reţele canalizare, 9 cămine de vane, 2 subtraversări prin foraj orizontal, în oraşul Măcin şi construirea a 1223 branşamente apă şi 837 racorduri de canalizare în oraşul Babadag. Aceste lucrări au o valoare de 10,61 milioane lei fără TVA, din care Construcţii – Montaj 8,64 milioane lei.

Sus