Oferte locuri de munca top

Locuintele din Romania comparativ cu cele din UE (II): Peste 40% dintre romani traiesc in locuinte supra-aglomerate

Calitatea locuirii poate fi măsurată și prin nivelul de aglomerare a locuinței. O locuință este considerată supra-aglomerată când nu are suficiente camere în comparație cu dimensiunea familiei.

Supra-aglomerarea apare dacă gospodăria nu are la dispoziție un număr minim de camere egal cu:

* cameră pentru familie;

* cameră per cuplu în gospodărie;

* camera pentru fiecare persoană singură în vârstă de 18 sau mai mult;

* cameră pe pereche de persoane singure de același sex cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani;

* camera pentru fiecare persoană singură cu vârsta între 12 și 17 ani și neinclusă în categoria anterioară;

* cameră per pereche de copii sub 12 ani.

Rata de supra-aglomerare este definită ca procentul populației care trăiește într-o gospodărie supra-aglomerată.

Cele mai mari rate de supra-aglomerare a locuințelor au fost anul trecut în Letonia (40,9%), România (40,0%) și Bulgaria (34,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (2,2%), Malta (2,4%) și Olanda (3,8%).

La nivelul UE, doar 16,8% din populație locuia anul trecut într-o locuință supra-aglomerată, un procent care a scăzut de la 19,1% în 2010.

Ponderea persoanelor care trăiesc în case supraaglomerate în România comparativ cu media UE (% din populația totală)

7% dintre români au locuințe mai mari decât nevoile lor

Opusul unei locuințe supra-aglomerată este o locuință sub-ocupată, ceea ce înseamnă că este considerată prea mare pentru nevoile gospodăriei.

Cauza clasică a sub-ocupării este rămânerea persoanelor în vârstă sau a cuplurilor în locuință după ce copiii lor au plecat.

În UE, o treime din populație locuia anul trecut într-o locuință sub-ocupată, un procent relativ stabil din 2010.

Cele mai mari procente de locuințe sub-ocupate au fost în Cipru (71,3%), Malta (69,2%) și Irlanda (66,0%).

Cele mai scăzute procente au fost în România (7,2%), Letonia (9,8%) și Grecia (12,3%).

12,5% dintre români nu își pot încălzi locuința suficient

Nu doar numărul persoanelor care locuiesc într-o locuință influențează calitatea vieții, ci și calitatea locuinței, cum ar fi capacitatea de a menține locuința suficient de caldă, acoperișuri care nu au scurgeri, pereți, podele sau fundații uscate sau lipsa degradării ferestrelor sau a pardoselilor.

În România, 12,5% dintre locatari nu și-au putut încălzi locuința suficient anul trecut.

La nivelul UE, 10,6% din populație nu putea menține locuința suficient de încălzită.

Cele mai mari procente au fost înregistrate în Spania, Portugalia (ambele cu 20,8%) și Bulgaria (20,7%), iar cele mai scăzute în Luxemburg (2,1%), Finlanda (2,6%) și Slovenia (3,6%).

Ponderea persoanelor care nu își pot menține locuința suficient de încălzită, 2023 (în %)

România emite mai puține gaze cu efect de seră decât media UE

O parte din emisiile de gaze cu efect de seră provin din gospodării, în urma utilizării combustibililor fosili pentru încălzire, apă caldă, gătit și aer condiționat.

În 2022, România a înregistrat 347,3 km de gaze cu efect de seră per cap de locuitor, în creștere, de la 253,5 kg în 2010.

În UE, în 2022, gazele cu efect de seră reprezentau 647 kg pe cap de locuitor, în scădere de la 920 kg în 2010.

Cele mai mari valori au fost în Luxemburg (1.296 kg pe cap de locuitor), Belgia (1.220) și Irlanda (1.182).

Cele mai mici valori au fost în Suedia (27), urmată de Portugalia (126) și Finlanda (147).

Peste un sfert dintre rezidenții UE, cu vârsta de 16 ani sau mai mult, locuiau anul trecut în locuințe cu eficiență energetică îmbunătățită în ultimii 5 ani.

În România, procentul a fost de 27,4%.

Îmbunătățirile au fost realizate prin modernizarea izolației termice a pereților exteriori, acoperișurilor sau pardoselilor, înlocuirea geamurilor simple cu unități duble sau triple și instalarea unor sisteme de încălzire mai eficiente.

Cele mai mari procente au fost în Olanda (59%), Estonia (47%) și Letonia (37%), iar cele mai scăzute în Malta (8%), Grecia (12%) și Spania și Cipru (ambele cu 15%).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus