Oferte locuri de munca top

Locuinta de peste 410 mii euro, expropriata pentru largirea drumului Centura Nord – Mogosoaia

Circa 2,03 milioane de lei (410.866 euro) va plăti statul pentru exproprierea unei locuințe cu trei niveluri și 218 mp suprafața construită, aflată pe culoarul de expropriere  necesar pentru realizarea lucrărilor de lărgirea la patru benzi pe sectorul DNCB și Strada Monumentul Eroilor, intersecție Centura Nord a Municipiului București – Mogoșoaia,

Familia respectivă va primi și 44.530 lei pentru exproprierea a 133 mp teren.

În total vor fi expropriate terenuri pentru care statul va plăti peste jumătate de milion de euro, potrivit proiectului de act normativ ce urmează să fie aprobat de Guvern.

Tronsonul de drum din DN 1 aferent acestui obiectiv de investiții este amplasat pe teritoriul administrativ al localității Mogoșoaia, între intersecția DN 1A cu Șoseaua Chitilei – Pădure, la km 13+570 și intrarea în girația amenajată la intersecția DN 1A cu Centura București, la km 12+290.

În prezent, DN 1A pe tronsonul cuprins între km 12+290-km 13+570 se încadrează în clasa tehnică III având două benzi de circulație, câte una pe sens și o parte carosabilă cu lățime variabilă.

Pentru lucrări vor fi expropriate terenuri și construcții cu suprafața de 2.206 mp, aferentă unui număr de 14 imobile proprietate privată, situate în comuna Mogoșoaia.

Totodată, va fi expropriată o suprafață de 1.334 mp aparținând proprietății publice a statului, precum și o suprafață de 21.786 mp aparținând proprietății publice a unității administrativ teritoriale Mogoșoaia.

Trei mari constructori concureaza pentru construirea unui pasaj

Suma de circa  2,75 milioane lei aferentă imobilelor rezultă din raportul de evaluare întocmit în luna iunie 2022, de către expertul autorizat ing. Grădinaru Nicolae, membru atestat ANEVAR.

Sumele individuale estimate de către expropriator vor fi alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Scopul prezentului proiect este lărgirea la 4 benzi de circulație pe DN 1A, sector DN CB și Strada Monumentul Eroilor (intersecție cu Centura de Nord a Municipiului București-Mogoșoaia), cât și reamenajarea intersecției cu Strada Valea Parcului, în condițiile gradului de confort și siguranța a tuturor categoriilor de participanți la trafic.

 

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus