Autoritățile publice locale sunt în imposibilitatea de a contracta proiecte finanțate din fonduri europene din Politica de Coeziune 2021-2027, având în vedere că legea bugetului de stat pentru anul 2026 nu a fost aprobată până în prezent.
Pentru a depăși această situație, Guvernul a propus suspendarea temporară a procedurilor de contractare pentru un termen care nu poate depăși 30 de zile, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență.
Procedura va fi reluată după aprobarea bugetului de stat pe anul 2026 și după clarificarea și aprobarea alocărilor bugetare corespunzătoare.
În acest mod, afirmă oficialii, se va asigura cadrul legal adecvat pentru accesarea fondurilor europene aferente perioadei de programare 2021-2027.
Neadoptarea, până în prezent, a legii bugetului de stat pentru anul 2026, ar putea conduce la respingerea unor cereri de finanțare în etapa de contractare pentru solicitanții care nu pot face dovada cerințelor de eligibilitate (ex. absența datoriilor la buget) pentru proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile aferente Politicii de coeziune 2021–2027.
Care este situația proiectelor
Există un număr considerabil de proiecte ale autorităților publice locale, aflate în etapa de contractare, pentru care nu pot fi depuse documente justificative care să ateste atât lipsa obligațiilor de plată la bugetul local, cât și lipsa obligațiilor de plată la bugetul de stat.
Totodată, în prezent, apelurile de proiecte în cadrul cărora au fost depuse cererile de finanțare sunt închise și au un grad de depunere cu mult peste 100% din alocare, ceea ce face imposibilă redeschiderea unor noi apeluri.
Lucrari de reabilitare a infrastructurii dintr-o zona turistica
Având în vedere faptul că bugetul de stat pe anul 2006 nu a fost aprobat, solicitanții publici centrali și locali – unități administrativ-teritoriale, se află în imposibilitatea de a definitiva și furniza documentele solicitate în etapa de contractare, întrucât nu pot fi asumate angajamente bugetare ferme și nu pot fi aprobate alocările necesare prin hotărâre a consiliului local/județean.
Astfel, procesul de contractare nu poate fi parcurs/finalizat pentru categoria de beneficiari care, în mod obiectiv, nu pot face dovada celor declarate la depunerea cererii de finanțare din perspectiva obligațiilor de natură financiară care le revin.
Propunerea OUG
Proiectul de modificare a OUG nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 prevede:
La articolul 11, după alineatul (20) se introduce un nou alineat, alin. (201) cu următorul conținut:
„(201) În anul 2026, până la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2026, din motive datorate efectelor neadoptării acesteia, autoritatea de management poate suspenda procesul de contractare, la cererea solicitantului sau din proprie inițiativă, pentru un termen care nu poate depăși 30 de zile, după data intrării în vigoare a acesteia.”
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


