Posibilitatea companiilor românești de a participa la licitațiile pentru marile investiții publice, votată de Senat anul trecut, a fost anulată acum de Camera Deputaților.
Una dintre problemele firmelor românești de construcții era că, din cauza criteriilor de eligibilitate – nivel foarte mare al cifrei de afaceri, garanții de participare și de bună execuție, de asemenea, foarte mari – nu puteau participa la licitațiile organizate de statul român pentru obiective de investiții publice de valori foarte mari. Ca urmare, la acestea participau mari antreprenori străini care subcontractau apoi lucrările către executanții români. Ulteriro, au apărut și o serie de probleme legate de faptul că unii subantreprenori nu au mai fost plătiți.
Senatul a votat anul trecut un amendament potrivit căruia, în perioada 2016 – 2030, întreprinderile mici și mijlocii ar fi avut acces prioritar la achizițiile publice de produse, lucrări și servicii, beneficiind de o reducere cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție.
Dar, deputații au eliminat acest amendament.
Deocamdată forma finală a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58 din 2016, care modifică și completează o serie de acte normative cu impact asupra domeniului achizițiilor publice, este în etapa în care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale.
Fără controlul Consiliului Concurenței în achizițiile publice
Totodată, deputații au anulat art. 52 din OUG nr. 58 din 2016, care stipulează că măsurile de natura ajutorului de stat nu pot fi acordate decât după avizarea acestora de către Consiliul Concurenței, cu respectarea procedurii naționale prevăzute de OUG nr. 77 din 2014 și Legea nr. 20 din 2015.
Articolul abrogat de deputați prevedea: Contractele de delegare vor putea fi atribuite direct doar după obținerea avizului Consiliului Concurenței cu privire la respectarea prevederilor specifice din domeniul concurenței și al ajutorului de stat. Excepție fac acele cazuri în care valoarea estimată a contractelor este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute în Legea nr. 98 din 2016 sau, după caz, în Legea nr. 99 din 2016, precum și operatorii regionali care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în sectorul de apă și apă uzată.
Totodată, același articol prevedea și obligația Consiliului Concurenței de a emite un Regulament privind conformitatea cu aplicarea regulilor de concurență și ajutor de stat.
În cazul în care Curtea Constituțională nu va fi sesizată cu privire la acest act normativ, proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 58/2016 va ajunge în fața Președintelui, care, după caz, o va promulga prin decret sau o va retrimite în Parlament pentru reexaminare.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!