Raportul de achizitie publica pentru proiectul crearea si dezvoltarea unui Centru de Economie Montana in cadrul Institutului National de Cercetari Economice Costin Kiritescu a fost anulat in urma unei contestatii.
Astfel Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor a dispus anularea raportului procedurii si a actelor subsecvente. Autoritatea contractanta este obligata sa reevalueze oferta depusa de SC Euro Construct International SRL- SC Princer SA si sa intocmeasca un nou raport al procedurii in termen de 10 zile de la decizia CNSC.
Licitatia initiala pentru proiect s-a incheiat in februarie anul acesta. Proiectul a fost estimat la peste 16 milioane de lei pentru proiectare si constructie. Lucrarile de executie implica amenajarea terenului, amenajari pentru protectia mediului si aducerea la starea initiala, asigurarea utilitatilor necesare obiectivului, constructii si instalatii, montaj utilaj tehnologic, utilaje si echipamente tehnologice si functionale cu montaj (procurare), constructii si instalatii aferente organizarii de santier si probe tehnologice si teste.