Oferte locuri de munca top

Licitatie pentru lucrari de constructii de peste 140 mil euro, anulata

Pare dificil pentru administrațiile locale să deruleze proceduri de achiziție publică pentru proiecte de valori foarte mari.

O astfel de licitație a fost anulată, cu toate că viza atribuirea de lucrări cu o valoare estimată de 140 milioane de euro.

Licitația viza executarea lucrărilor de extindere, consolidare, modernizare, renovare și creștere a eficienței energetice a clădirilor publice (unităţi de învăţământ – preşcolar, gimnazial, liceal şi special), pieţe, sedii administrative, locuinţe sociale, unităţi sanitare, teatre etc. de pe raza Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti.

Motivul anulării licitației este reprezentat de: ”abateri grave de la prevederile legislative ce afectează procedura de atribuire”.

Reprezentanții primăriei Sector 6 spun că au primit din partea operatorilor economici un număr considerabil de solicitări de clarificări la documentația de atribuire, precum și o contestație la documentația de atribuire, depusă de către Vialis Engineering SA.

Ca urmare, autoritatea contractantă trebuie să refacă documentația de atribuire.

”Având în vedere numărul foarte mare de solicitări de clarificări, cât și argumentele expuse în cadrul contestației depusă, se impune analiza întregii documentații de atribuire, și după caz, revizuirea/completarea anumitor aspecte tehnice evidențiate de către operatorii economici care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, până la momentul reluării procedurii de atribuire”, susține sursa citată.

Lucrari ingineresti de peste 26 mil euro, ofertate de o singura firma

Durata contractului este de 48 luni.

Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 348,8 milioane și 698,6 milioane lei fără TVA.

Finanțarea se face din buget local, buget de stat, fonduri rambursabile, fonduri nerambursabile și alte surse legal constituite.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus