Instalarea și întreţinerea ascensoarelor, precum și a echipamentelor electrice de joasă tensiune au fost reglementate printr-o serie de noi măsuri apronbate ieri de Guvern.
Hotărârea Guvernului prevede reglementări pentru montatori, producători de piese și importatori, precum și obligativitatea acestora de a păstra documentele de certificare pe o perioadă de 10 ani de la livrarea sau montarea ascensorului.
De asemenea, se consideră că ascensoarele şi componentele de siguranţă pentru ascensoare sunt conforme cu cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate, în situaţia în care sunt conforme cu prevederile standardelor române şi/sau a standardelor naţionale ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene, care adoptă standarde armonizate ale căror referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau cu părţi ale acestora.
Pentru a certifica îndeplinirea cerinţelor europene, marcajul CE se aplică vizibil, lizibil şi indelebil pe fiecare cabină de ascensor şi pe fiecare dintre componentele de siguranţă pentru ascensoare sau, când acest lucru nu este posibil, pe o etichetă ataşată componentei de siguranţă pentru ascensoare care nu se poate separa de aceasta.
Organismul de evaluare a conformităţii ascensoarelor are nevoie de notificarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri care la rândul său notifică electronic celelalte state membre și Comisia Europeană.
Autoritatea care verifică respectarea prevederilor prezentei hotărâri şi este responsabilă pentru supravegherea pieţei este Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR.
Nerespectarea certificării și a altor condiţii de funcţionare a ascensoarelor constituie contravenţie și se pedepsește cu amendă de la 2500 la 10 mii de lei.
Această hotărâre vine să transpună Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 de armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de siguranţă pentru ascensoare.
O altă hotărâre adoptată ieri de Guvern vizează stabilirea condiţiilor de punere pe piaţă a echipamentelor electrice de joasă tensiune.
Astfel echipamentele electrice pot fi puse la dispoziţie pe piaţă doar în cazul în care sunt construite în conformitate cu buna practică inginerească în materie de siguranţă în vigoare în Uniunea Europeană şi nu pun în pericol sănătatea şi securitatea persoanelor, a animalelor domestice sau a bunurilor atunci când sunt instalate şi întreţinute corespunzător şi sunt folosite în scopul pentru care au fost create.
Hotărârea se aplică echipamentelor cu o tensiune nominală cuprinsă între 50 şi 1000 V pentru curentul electric alternativ şi între 75 şi 1 500V pentru curentul electric continuu.
Proiectul legislativ prevede drepturile și obligaţiile producătorilor, importatorilor și reprezentanţilor autorizaţi de echipamente electrice.
Declaraţia UE de conformitate atestă faptul că a fost demonstrată îndeplinirea obiectivelor privind securitatea.
De supravegherea pieţei în acest caz se ocupă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru echipamentele electrice destinate consumatorilor casnici şi Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială pentru echipamentele electrice cu destinaţie industrială. Contravenţiile în domeniu se pedepsesc cu amendă de la 2500 la 10 mii de lei. Hotărârea Guvernului transpune în legislaţia naţională Directiva 2014/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliuluidin 26 februarie 2014.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6-7, 20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45