A fost adoptată de către Camera Deputaților legea privind programul „Lift pentru Viață”, cu 273 de voturi din 292 exprimate. Proiectul urmărește montarea de lifturi exterioare la blocurile vechi fără ascensor.
Inițiatorul proiectului, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a declarat că rezultatul votului arată susținerea largă pentru un proiect care răspunde unei nevoi sociale reale. Potrivit acestuia, aproximativ 3,5 milioane de români locuiesc în prezent în cele 88.000 de blocuri fără lift.
Legea nu stabilește o limită de timp pentru implementarea programului.
Senatorul PSD a spus că proiectul se încadrează în două dintre prioritățile Comisiei Europene pentru viitorul buget multianual 2028-2034 – îmbătrânirea populației și accesul la locuințe. Robert Cazanciuc estimează că România are șanse foarte mari să obțină cel puțin un miliard de euro pentru acest program, întrucât demonstrează existența unui cadru legislativ și a voinței de a rezolva o problemă care nu este specifică doar României, ci se regăsește în întreaga Europă.
Programul este gândit în două etape. Prima constă într-un proiect-pilot, cu câte două blocuri în fiecare județ, respectiv aproximativ 100 de blocuri la nivel național. Principala provocare nu este una tehnică, deoarece lifturile vor fi amplasate, de regulă, în exteriorul clădirilor, unde există soluții constructive, ci una juridică, întrucât acestea vor fi construite pe terenurile aflate, în cele mai multe cazuri, în proprietatea primăriilor. El a arătat că aceste aspecte au fost analizate împreună cu arhitecți, ingineri și juriști.
Robert Cazanciuc a mai afirmat că există disponibilitate și la nivelul actualului buget european, unde sunt fonduri rămase necheltuite sau aflate în risc de a nu fi utilizate. Potrivit acestuia, în urma discuțiilor purtate la Comisia Europeană, autoritățile europene au încurajat adoptarea cât mai rapidă a cadrului legal, astfel încât eventualele fonduri disponibile să poată fi redirecționate către acest program.
Conform estimărilor realizate împreună cu reprezentanții constructorilor și ai arhitecților, costul unui lift exterior este de aproximativ 50.000 de euro pentru fiecare scară de bloc.
În ceea ce privește terenurile necesare amplasării lifturilor, senatorul a explicat că proiectul a avut în vedere toate situațiile posibile. Tocmai de aceea prima etapă este una pilot, în cadrul căreia Ministerul Dezvoltării va verifica, în fiecare județ, dacă există situații care necesită soluții suplimentare înainte de extinderea programului la toate cele aproximativ 88.000 de blocuri vizate. Potrivit estimărilor constructorilor, implementarea completă a programului ar putea dura între 10 și 15 ani.
Proprietatea asupra lifturilor va rămâne, în principiu, la primării, deoarece acestea vor fi construite pe terenurile acestora, în timp ce cheltuielile de administrare vor reveni asociațiilor de proprietari. Robert Cazanciuc a precizat că aceste costuri vor fi reduse, întrucât lifturile vor avea un consum energetic foarte mic, estimarea fiind de aproximativ 200-300 de lei pe scară, lunar.
Referitor la blocurile încadrate în clasa de risc seismic, senatorul a precizat că legea prevede o dispoziție specială. Acestea vor trebui mai întâi reabilitate prin programele dedicate reducerii riscului seismic, după care vor putea beneficia de montarea lifturilor sau, dacă soluția tehnică permite, cele două investiții vor putea fi realizate simultan.
Potrivit lui Robert Cazanciuc, un proiect-pilot este deja în derulare în Sectorul 2 al Capitalei. El a explicat că lifturile nu vor fi lipite de clădire, ci vor fi amplasate la o distanță de câțiva centimetri, soluție tehnică stabilită de specialiști pentru a elimina orice risc asupra structurii de rezistență și a comportării seismice a imobilelor.

