La cinci ani după ce a fost depus în Parlament spre aprobare, proiectul de legiferare a ordonanței de urgență privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România -S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere S.A (CNIR) a fost promulgat.
Însă, cu unele amendamente față de prevederile OUG !
În anul 2018 președintele a făcut o sesizare de neconstituţionalitate, iar proiectul de lege s-a reîntors în Parlament spre dezbatere.
Acum, după modificare, proiectul de lege a fost promulgat și a devenit Legea nr 50/2021.
Potrivit noii legi, CNAIR trebuie să transfere în mod etapizat către CNIR, în termen de 3 ani, proiecte de infrastructură de transport rutier pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, inclusiv cele aflate în faza de pregătire.
CNIR va încasa lunar de la C.N.A.I.R. un procent de maximum 15% din valoarea rezultată din diferenţa dintre veniturile din tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România înregistrate de CNAIR în luna precedentă.
De asemenea, până la finalizarea proiectelor aflate în implementare sau până la predarea tuturor proiectelor specificate în ordinul ministrului transporturilor, CNAIR desfăşoară şi următoarele activităţi:
* proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, administrarea autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare pentru proiectele pe care le are în implementare, în condiţii de siguranţa circulaţiei;
* asigură implementarea programelor de dezvoltare unitară a reţelei de drumuri publice pentru proiectele pe care le are în implementare, în concordanţă cu strategia Ministerului Transporturilor, cerinţele economiei naţionale şi cu cele de apărare; codul aferent acestei activităţi este următorul: CAEN 8413 – Reglementarea şi eficientizarea activităţilor economice. În același timp, până la finalizarea proiectelor aflate în implementare sau până la predarea către CNIR a proiectelor, se alocă fonduri pentru CNAIR din bugetul de stat, precum şi din bugetul alocat fondurilor nerambursabile pentru următoarele categorii de cheltuieli necesare implementării proiectelor pentru:
* reabilitarea autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare, precum şi a altor elemente de infrastructură rutieră naţională pentru proiectele de infrastructură de transport rutier pe care le are în implementare;
* proiectarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea de autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale, variante ocolitoare şi a altor elemente de infrastructură rutieră naţională, precum şi reparaţiile capitale aferente autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare şi altor elemente de infrastructură rutieră naţională, pentru proiectele de infrastructură de transport rutier pe care le are în implementare.Modificările au în vedere și contractul de achiziţie publică ce are ca obiect realizarea, reabilitarea, extinderea sau modernizarea de drumuri de interes naţional, încheiat între CNAIR şi antreprenorul general de lucrări. Acesta poate să includă şi datele de identificare ale furnizorilor implicaţi în respectivul contract de achiziţii publice de lucrări sau servicii, precum şi valoarea prestaţiilor fiecăruia dintre aceştia.
Descărcați aici Legea nr. 50/2021