Chiar dacă, după dezvăluirile din spațiul public despre schema Nordis, politicienii s-au înghesuit să arate publicului propuneri de proiecte legislative care să combată posibilele fraude, se pare că acum nu se mai grăbesc să le și adopte.
Proiectul de lege care ar trebui să asigure protecția consumatorilor în relația cu dezvoltatorii imobiliari stă de câteva săptămâni bune la “dospit”, fără a intra plen pentru votul final, potrivit lui Florin Roman, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, din Camera Deputaților.
El suspectează că la mijloc ar fi fost prioritățile politice cu procedurile pentru desemnarea noului guvern și trecerea legilor de aprobare a OUG-urilor.
Totodată, face aluzie la posibile grupuri de interese care ar intenționa să blocheze proiectul de lege: „Nu pot bănui că proiectul este blocat intenționat de «băieții deștepți»”.
În calitatea sa de președinte al Comisiei de Administratie, Florin Roman (PNL) cere conducerii Camerei Deputaților punerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare și votul în plen.
„Urmează vacanța parlamentară și ar fi alte două luni pierdute, iar falimentele în imobiliare continuă să răsară ca ciupercile după ploaie”, a mai transmis acesta.
Pe scurt, ”proiectul de lege clarifică problema avansului, dar și a modului în care este utilizat, prevede înscrierea CF în Autorizația de construire și stabilește sancțiuni aspre pentru cei care nu respectă legea”.
Proiectul are raport de adoptare de la comisiile fond, Juridică și Administrație.
„O dată ce un proiect de lege ajunge la comisia de raport și are raport de adoptare, în mod normal, în pasul următor se repartizează plenului, sub rezerva primirii raportului, pentru a fi supus votului. Acest proiect are raport, dar nu a fost votat, de asta am cerut punerea pe ordinea de zi. Acest lucru trebuia făcut automat, nu trebuia să cer eu asta”, ne-a declarat Florin Roman. Întrebat cum ar putea fi afectate interesele dezvoltatorilor imobiliari de această lege și de ce s-ar împotrivi, Florin Roman spune: „Probabil că unora nu le convine că nu mai pot lua avans cât doresc ei, că nu mai pot folosi avansul pentru ce îl foloseau înainte”.
Deputatul a ținut să clarifice că sunt vizați doar unii dintre dezvoltatori, nu toți: „Sunt și oameni care au lucrat corect, și oameni care au lucrat mai puțin corect. Deci nu poți lua avansul, să îi spui omului că îi vinzi un apartament într-un bloc cu patru etaje și să folosești banii pentru altceva”.