
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea
Autoritățile centrale trebuie să se asigure că autoritățile locale dispun de bani pentru a cofinanța proiectele înainte de aplicarea acestei măsuri, este de părere Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
El recomandă autorităților centrale să țină cont în primul rând de cuantumul acestei cofinanțări. Cu cât cuantumul este mai mic, cu atât sunt mai mari șansele ca proiectul să fie dus la bun sfârșit.
“Este evident că nu vom putea susține investiții majore în cazul în care s-ar introduce o cotă de cofinanțare. Însă, sunt de părere că și guvernanții și cei care vor gândi o astfel de măsură vor lua în calcul faptul că autoritățile județene nu vor putea susține proiecte majore și vor acționa în consecință. Pierderea nu este pentru noi, ci este pentru comunități și de aceea trebuie mare atenție”, consideră domnul Rădulescu.
Orice măsură care implică asigurarea de fonduri din bugetul propriu al județului pentru implementarea unei investiții va însemna mai puțini bani pentru proiectele mai mici incluse în strategia de dezvoltare a județului, proiecte pe care Consiliul Județean le-ar fi susținut din fondurile proprii.
“Nu cred că se va pune problema să renunțăm la anumite proiecte, doar în cazul în care partea de cofinanțare este una foarte mare”, menționează președintele CJ Vâlcea.
Focusul a fost pe proiecte cu cofinanțare zero sau aproape de zero
Județul Vâlcea a implementat până acum mai multe proiecte, atât cu fonduri guvernamentale, cât și cu fonduri europene. Unele dintre acestea au avut și o cotă de cofinanțare, pe care CJ a trebuit să o asigure din bugetul propriu.
“În toți acești ani ne-am concentrat în special pe accesarea de fonduri nerambursabile, unde contribuția noastră este zero sau aproape de zero. Suntem campioni regionali la semnarea de contracte pe fonduri europene. Nu există nicio axă de finanțare pe niciun domeniu la care noi să nu fi depus un proiect. De altfel, bugetul Județului Vâlcea, în medie de 65-70 %, a fost în fiecare an orientat spre investiții, nu spre salarii sau cheltuieli de funcționare. An de an, am proiectat un buget al dezvoltării și al investițiilor. Așa vom proceda în continuare”, a mai transmis Constantin Rădulescu.
CJ Vâlcea va renunța la proiecte doar dacă au o cotă de cofinanțare foarte mare
Edilul consideră că este necesar ca guvernanții să găsească soluții pentru a prioritiza investițiile care sunt absolut necesare: “De investiții în sănătate, infrastructură rutieră, educație, cultură, mediu etc. este nevoie peste tot, indiferent de nivelul UAT-ului respectiv. Consider că este important ca toate localitățile și toate județele să se dezvolte”.
Totodată, președintele CJ dă asigurări că nu vor renunța la proiecte decât dacă au o cotă de cofinanțare foarte mare: “Probabil vom renunța la proiectele la care nu vom putea susține partea de cofinanțare, în cazul în care procentul este unul foarte mare. Toate proiectele pe care le avem în implementare vor fi duse la bun sfârșit și vorbim aici de peste proiecte europene de peste 600 de milioane euro”.