Oferte locuri de munca top

Judetul Ilfov a dat in judecata Ministerul Fondurilor Europene

UPDATAT

Consiliul Județean Ilfov a înaintat către Curtea de Apel București, acțiunea în Contencios Administrativ împotriva Ministerului Fondurilor Europene, prin care solicită plata sumei de 262,15 milioane de euro plus TVA.

Această sumă reprezintă contravaloarea finanțării pierdute în cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Ilfov, POIM 2014-2020, ca urmare a încălcării dreptului la o bună administrare.

La randul sau Ministerul Fondurilor Europene a transmis, referitor la acest subiect:

Pe parcursul lunilor aprilie și mai, beneficiarul proiectului, SC APA CANAL ILFOV SA., alături de consultantul angajat de acesta, a revizuit documentația în baza observațiilor reprezentanților JASPERS, acceptând prin aceasta faptul că respectiva documentație nu corespundea din punct de vedere tehnic și calitativ. Astfel, documentația revizuită a proiectului a fost depusă parțial de beneficiar în data de 15 mai.

În acest moment, Ministerul Fondurilor Europene  așteaptă ca beneficiarul să depună documentația completă necesară aprobării proiectului. Concomitent, MFE, prin AM POIM, analizează documentele deja depuse pentru a scurta timpul necesar evaluării.

Mai mult decât atât, venind în sprijinul beneficiarului, MFE a aprobat demararea licitațiilor pentru acele componente din proiect pentru care nu există observații tehnice.

Acțiunea înaintată  de CJ Ilfov probează că din anul 2014, de când a fost pregătit master-planul pentru perioada 2014-2020, CJ Ilfov așteaptă acceptul pentru depunerea documentației pentru accesarea fondurilor europene.

La cererea Ministerului Fondurilor Europene, ca urmare a propunerilor JASPERS (entitatea Comisiei Europene care are atribuții în evaluarea și pregătirea proiectelor de infrastructură), în această perioadă, specialiștii Consiliului Județean Ilfov au făcut numeroase revizii la proiect.

Activitatea Autorității de Management a Ministerului Fondurilor Europene a încălcat însă principiul bunei administrări, din cauză că i-a permis propriului consultant, în speță JASPERS, să aibă o activitate abuzivă, discreționară, întârziind procedurile și făcând imposibilă obținerea finanțării.

Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov, a declarat: „Cetățenii județului Ilfov au fost privați de un drept pe care chiar statul român, prin Guvernul său, și l-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Rostul Consiliului Județean este să contribuie la creșterea calității vieții locuitorilor, de aceea consider că gestul nostru este unul firesc. Peste 210.000 de oameni, din 22 de localități din Ilfov, depind de finanțarea acestui proiect. ”

Vă reamintim că la data de 14 martie 2018, Consiliul Județean Ilfov a înaintat Ministerului Fondurilor Europene Contestația în procedură prealabilă acționării în judecată.

Prin Contestația în procedură prealabilă acționării în judecată Consiliul Județean Ilfov a cerut:

* Emiterea de urgență a notei de aprobare a finanțării în conformitate cu prevederile pct. 4.1.2 din „Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor. Dezvoltarea Infrastructurii Integrate de Apă și Apă Uzată.”

* Transmiterea de urgență a notificării pentru proiectul major către Comisia Europeană.

Reprezentnații CJ Ilfov fac precizarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. c din HG 398/2015, Ministerul Fondurilor Europene este Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În această calitate, Ministerul Fondurilor Europene este singurul responsabil pentru procesul de evaluare, după cum rezultă din prevederile articolului 125 alin. 3 din Regulamentul Uniunii Europene 1303/2013.

Valoarea inițială a investițiilor propuse prin acest proiect era de 342,8 milioane de EURO cu TVA inclus (conform studiului de fezabilitate).

 

Citiți și:

Un producator mondial de componente auto incepe construirea unei hale

Investitie austriaca pe un teren de peste 10 ha langa Bucuresti

Va demara construirea 75 de case, in apropierea Bucurestiului

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5


Etichete:
Sus