Oferte locuri de munca top

Județul Bistrița-Năsăud: Peste 70% din buget este pentru investiții

Emil Radu Moldovan, președinte CJ Bistrița

Peste 70% din bugetul de venituri și cheltuieli al județului Bistrița – Năsăud pentru acest an este destinat investițiilor.

Fondurile destinate investițiilor au fost alocate sistemului de sănătate (31,8%), reabilitării și modernizării drumurilor județene (22,9%), învățământului special și domeniului social (12,85%) și 2,58%  investițiilor în cultură și sport.

În stabilirea programului de investiții, Consiliul Județean Bistrița – Năsăud s-a concentrat, în principal, pe identificarea de surse de finanțare din fonduri nerambursabile pentru finanțarea obiectivelor de investiții pe anul 2024.

Proiecte  de investiții în sănătate, educație, transporturi, mediu

Pentru CJ Bistrita, principalele proiecte de investiții care se află în derulare sau sunt programate să demareze în anul 2024, din domeniul sănătății, infrastructurii de drumuri județene, digitalizării, social, educației, culturii, sportului, mediului și turismului sunt următoarele:

Domeniul sănătății

  • Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și presupune construirea unui corp de clădire, ce va fi legat de cel existent printr-o pasarelă supraetajată, precum și construirea la subsol a unei parcări moderne semi-automatizată.

  • Extindere și modernizare Secție de Psihiatrie, departament extern al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, care se va realiza cu finanțare de la Ministerul Sănătății prin Banca Europeană de Investiții;
  • Studiu de fezabilitate amenajare și modernizare Secția de Recuperare Medicală, Str. Grănicerilor, nr. 5, secție externă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Domeniul educației

Prin PNRR se află în derulare cinci proiecte de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a unităților de învățământ special de stat aflate în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: centrele școlare de Educaţie Incluzivă nr.1 și nr. 2 Bistriţa, Beclean, centrul „Lacrima”, Unirea și Şcoala Specială Profesională ”Sfânta Maria” Bistriţa;

Domeniul infrastructurii de drumuri județene

  • Proiectare și Execuție: Modernizări pentru drumuri județene DJ 154D, Domnești -Nețeni- Albeștii Bistriței, DJ 162, Sânmihaiu de Câmpie – Visuia, DJ172A, Beclean -Chiochiș, județul Bistrița – Năsăud, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și DJ 154, km 17+000 – 51+720, Limită județ Mureș – Sărata – DN 17, județul Bistrița – Năsăud, derulat prin Programul Anghel Saligny;
  • Reabilitarea DJ 151, km 48+810 – 126+736, Limită județ Mureș – Bistrița, derulat prin Programul Regional și a DJ172, km 34+160 – 44+ 257, Zagra – Poienile Zagrei – Suplai, județul Bistrița – Năsăud, finanțare din bugetul local al județului;

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are în derulare obiectivul Autostrada Nordului, proiect care va uni Transilvania cu Moldova, aflată în studiu de fezabilitate.

În acest sens, s-a semnat acordul de colaborare între consiliile județene Bistrița – Năsăud, Cluj, Primăria Bistrița și C.N.A.I.R., în vederea realizării obiectivului de investiții ”Drum expres Cluj – Dej – Bistrița”, ca parte a aliniamentului Autostrăzii Nordului.

De asemenea, s-a semnat acordul între Consiliul Județean Bistrița – Năsăud și primăriile Bistrița, Budacu de Jos, Livezile, pentru realizarea obiectivului ”Varianta de ocolire a Bistriței”, componentă a lotului 1, tronsonul 2 din Autostrada Nordului -Bistrița – Vatra Dornei.

Domeniul culturii

  • Restaurarea Castelului Teleki din localitatea Comlod, proiectul se află în evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest.

Acest proiect va fi finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Domeniul social

Prin procesul de bugetare participativă se va realiza proiectul ”Modernizarea clădirii în care func­ționează serviciul social Micul Prinț prin renov­area fațadei exterioare și amenajarea Grădinii senzoriale: terapie și joc pentru copiii cu autism”.

Domeniul mediului

În județul Bistrița – Năsăud există 1663 km rețele de alimentare cu apă și 860 km rețele de canalizare. Toate cele patru orașe ale județului Bistrița-Năsăud și patruzeci  de comune au parte de dezvoltarea infrastructurii, prin demararea Master Planului de apă și canalizare, etapa a II-a, un proiect major derulat prin intermediul societății Aquabis S.A., operatorul regional pentru serviciile de apă și canalizare, la care Județul Bistrița-Năsăud este acționar majoritar.

Din bugetul județului pe anul 2024 se asigură cofinanțare pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud, derulat prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, prin care se vor extinde/ moderniza/ reabilita rețele de canalizare, stații de pompare apă și de distribuire apă potabilă, precum și construirea și modernizarea stațiilor de epurare apă uzată.

Domeniul turismului

Proiectul ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” este realizat în parteneriat cu Județul Suceava, în calitate de Lider de parteneriat, și Județul Mureș, precum și unitățile administrativ-teritoriale din cele trei județe traversate de Via Transilvanica, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C11. Investiția are în vedere amenajarea a 494 km de trasee cicloturistice, predominant suprapuse cu traseul Via Transilvanica, pe teritoriul a trei județe: Suceava, Bistrița – Năsăud și Mureș.

Sus