Oferte locuri de munca top

Investitiile de minim 1 mil euro pot primi ajutor de stat

Regulile după care se acordă ajutoare de stat nerambursabile întreprinderilor care fac investiții mari vor fi modificate printr-o Hotărâre de Guvern.

Astfel, pot beneficia de ajutor de stat întreprinderile care realizează o investiție inițială cu o valoare totală, fără TVA, de minimum 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro.

Pentru acestea schema de ajutor de stat se modifică după cum urmează:

– se prelungeste perioada în care se pot emite acorduri pentru finanţare până în anul 2023,

– se prelungeste până în anul 2028 perioada în care se poate efectua plata ajutorului de stat, ţinând cont de faptul că perioada de implementare a investiţiei poate fi mai mare de 3 ani;

– se introduce posibilitatea ca întreprinderea să solicite extinderea perioadei de menţinere a investiţiei cu până la maximum 2 ani în vederea îndeplinirii menţiunilor speciale din acord, în contextul perturbării activităţii datorită pandemiei generate de coronavirus;

– se majorează termenul pentru demararea investiţiei de la 4 la 6 luni, din cauza contextului economic mondial;

– se elimină termenul de depunere a cererilor de plată până la data de 30 septembrie a fiecărui an şi a notificării privind realocarea sumelor în anii următori,

– se introduce obligaţia întreprinderii de a realiza contribuţia la dezvoltarea regională cel puţin la nivelul ajutorului de stat plătit;

– este eliminat indicatorul calitativ ”Impactul acordării ajutorului de stat asupra mediului concurenţial”. Ca urmare, nu este necesară demonstrarea suplimentară de către întreprindere a acestui indicator;

– sunt eliminate formularele şi introduse în Ghidul solicitantului sau în Ghidul de plată.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020


Etichete:
Sus