Noi modificări vor fi realizate la nivelul schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Schema prevede stimularea realizării de investiţii în active fixe de înaltă tehnologie, pentru fabricarea de produse cu valoare adăugată mare, adresate atât pieţei interne cât şi competitive la export.
Astfel, vor fi emise acorduri de finanțare rectificate, în care valoarea ajutorului de stat va fi diminuată, ținând cont de toate ajutoarele de stat acordate în cadrul proiectului unic de investiții.
Va fi corectată valoarea ajutorului de stat plătit până la data emiterii acordului pentru finanțare rectificat, pe baza intensității recalculate.
De asemenea, mecanismul de calcul al ajutorului de stat rectificat va avea în vedere următoarele etape:
* însumarea tuturor cheltuielilor eligibile recunoscute de Ministerul Finanțelor pentru care s-a efectuat plata și a celor recunoscute de Ministerul Finanțelor din cererea de plată aflată în analiză;
* aplicarea intensității rezultate din acordul de finanțare rectificat la valoarea cheltuielilor eligibile stabilite la punctul precedent;
* calcularea ajutorului de stat ce urmează a fi plătit, ca diferență dintre valoarea rezultată la punctul precedent și valoarea ajutorului de stat plătit.
Unitate de productie și depozitare, extinsa cu peste 6 mii mp
Modificările propuse vor fi aplicate tuturor acordurilor pentru finanțare emise în baza H.G. nr. 807/2014. Acestea sunt necesare întrucât pentru obținerea unui ajutor de stat finanțat în baza H.G. nr. 807/2014, întreprinderea trebuie să depună o cerere însoțită de o serie de documente justificative.
Astfel, la momentul depunerii cererii de finanțare, întreprinderea solicitantă trebuie să declare ajutoarele de stat primite în ultimii 3 ani. Informarea este necesară în vederea verificării încadrării în noțiunea de „proiect unic de investiții”.
În situația în care proiectul unic de investiții este proiect mare de investiții, în vederea calculării cuantumului ajutorului de stat se aplică formula pentru calculul valorii ajustate a ajutorului de stat.
Conform legii, Consiliul Concurenței are obligația să monitorizeze ajutoarele de stat acordate la nivel național. În situația în care Consiliul Concurenței nu are certitudinea respectării condițiilor de acordare a ajutorului de stat, acesta poate solicita date și informații furnizorilor, respectiv beneficiarilor de ajutor de stat.
Cu ocazia verificărilor efectuate de Consiliul Concurenței, furnizorul de ajutor de stat poate constata existența unor ajutoare de stat nedeclarate de solicitant la momentul depunerii cererii de acord pentru finanțare.
În această situație, potrivit actualului cadru legislativ, Ministerul Finanțelor nu are temei legal pentru a lua măsuri în vederea asigurării respectării legislației, respectiv a corectării cuantumului ajutorului de stat aprobat.
Descărcați aici