
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu
Mai multe unități administrativ teritoriale au formulat întâmpinări către Ministerul Dezvoltării la proiectul de ordonanță de urgență care ar urma să introducă o cofinanțare de 20% din partea beneficiarului pentru construirea stadioanelor.
Cum unele proiecte au chiar și ordin de începere a proiectării emis, edilii consideră ca fiind o nedreptate să achite acum cheltuieli pe care nu aveau cum să le prevadă.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, ne-a declarat că, din punctul său de vedere, Guvernul încalcă legea prin introducerea obligativității de cofinanțare pentru proiectele deja contractate prin Compania Națională de Investiții. În întâmpinarea oficială transmisă Ministerului Dezvoltării acesta susține că măsura încalcă principiile constituționale și angajamentele contractuale asumate de stat.
Contractul de construire a stadionului „Corvinul” a fost semnat în 16 aprilie 2025 de Compania Națională de Investiții cu asocierea desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție publică, iar Primăria Hunedoara nu este parte a acestui contract.
Domnul Bobouțanu ne-a explicat: „Contractul a fost semnat în conformitate cu legislația aplicabilă la acel moment, legislație care nu impunea obligația de cofinanțare din partea beneficiarului. Orice intenție ulterioară de a modifica acest contract printr-o reglementare nouă, care ar introduce obligația de cofinanțare, are caracter retroactiv, fiind contrară articolului 15 alin. 2 din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor.”
Totodată precizează: „Modificarea unui contract în derulare, deja semnat, prin introducerea unei clauze abuzive, încalcă, așa cum am arătat mai sus, principiul neretroactivității legii civile, precum și principiul predictibilității legii și al stabilității normelor juridice, care, în conformitate cu opiniile exprimate de jurisprudența Curții de Justiție a UE, constituie principii de bază ce asigură securitatea juridică și ordinea juridică de drept național. Prin urmare, contractul trebuie să rămână valabil în forma sa inițială, conform dispozițiilor legale existente. Orice modificare sau anulare a clauzelor ar duce la un litigiu între părți, care, conform celor arătate mai sus, ar avea inclusiv conotații penale de abuz de serviciu și abuz de putere”.
Primăria nu ar putea susține cheltuiala cu cofinanțarea stadionului „Corvinul”
În momentul de față, primăria nu ar putea susține cheltuiala aferentă cofinanțării acestui stadion. Potrivit indicatorilor tehnico – economici aprobați de Guvern, valoarea toatală a investiției este de aproape 314 milioane lei cu TVA (circa 62 milioane de euro). Astfel, valoarea cofinanțării ar fi de peste 12 milioane euro.
În cazul stadionului primarul spune că a apelat la programul derulat de CNI tocmai pentru că nu exista cofinanțare.
Cheltuielile pe care Primăria Hunedoara le-a luat în calcul, știind că trebuie să le asigure finanțare erau, în momentul semnării: cheltuieli cu apa, pentru canal menajer la stadion, pentru traseele de curent, pentru post nou de transformare – care costă un milion de euro –, pentru șosele de afluire și defluire a traficului în interiorul stadionului și în exteriorul stadionului, inclusiv un sens giratoriu.
Primarul Bobouțanu avertizează și asupra caracterului discriminatoriu al măsurii: ”Poate cineva din Guvern se gândește să le ceară și celor care au făcut stadioane funcționale, cum sunt cele trei din București, să plătească o cofinanțare. De ce? Nu se poate? Doar e retroactiv, nu? Eu nu-mi aduc aminte ca această cofinanțare să fi fost plătită de vreo primărie care are în momentul de față stadionul construit. Nu a existat.”
Primarul atrage atenția și în ce privește decalajele de finanțare între localități: „Ceea ce observ eu, după umila mea părere, este că România se împarte în două: capitalele de județ, care beneficiază de foarte mulți bani din partea Guvernului, și restul lumii – municipiile care nu sunt reședințe de județ, orașele, comunele. Ei bine, nu cred că este o abordare corectă.”
În același timp, primarul municipiului Hunedoara este de părere că: „Trebuie să ai o predictibilitate în cheltuirea banului public și trebuie să te gândești bine ceea ce îți dorești. De exemplu, suntem în licitație cu modernizarea Pieței Obor din Hunedoara, o investiție foarte mare, de aproximativ 10 milioane de euro, pentru care am luat un împrumut. Nu a existat nicăieri un proiect pe fonduri europene care să ne asigure finanțarea. Și atunci am zis: da, ok, știm regulile, nu avem de unde, vom lua un împrumut pe o perioadă mai lungă de timp și vom moderniza această piață, construită în anii ’50-’60 și care are nevoie urgentă de modernizare”.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025