Oferte locuri de munca top

Intrarea autostrazii A3 in Bucuresti ar putea fi gata pana in decembrie

Autorizația de construire pentru racordarea autostrăzii urbane A3 cu Bucureștiul a fost eliberată, a anunţat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Mai exact, este vorba despre autorizația de executare a lucrărilor de construcție pentru „Tronsonul km 1+610 – km 2+450 și racordarea străzii Cumpenei cu Autostrada” din investiția „Autostrada București-Brașov, Secțiunea București-Ploiești, Sector 1, km 0+000 – km 3+325, Nod Centura București km 6+500, Nod Moara Vlăsiei km 19+500”.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 22,59 milioane de lei (fără TVA). Lucrările autorizate se vor executa doar pe terenul aparținând domeniului public al statului, prin Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 381 din 2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, cu modificările și completările ulterioare, și raportat la Deciziile de expropriere, emise de CNAIR SA.

Antreprenorul face eforturi sa finalizeze sectorul pana in decembrie 2017
Conform CNAIR, antreprenorul a afirmat că face eforturi să finalizeze acest sector de 3,3 km, cunoscut și ca “Autostrada urbană”, până în luna decembrie 2017, dacă beneficiază de toate aprobările necesare. Termenul contractual de finalizare pentru acest sector al A3 este luna august 2018. În prezent, CNAIR menționează că se lucrează la pasajul de la Valea Saulei și la Pasajul peste Calea Ferată și peste Centura București. Acest segment de autostradă va descărca în șoseaua Petricani din București în șoseaua Petricani din București traficul rutier de pe A3 (București-Ploiești).

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus