Construirea unui centru de afaceri într-o localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea finanțată din fonduri europene a fost anchetată de procurorii DNA.
Aceștia au constatat că Victor Petcu, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului Vicexpert S.R.L a prezentat, în cadrul a două cereri de rambursare, documente false. El a semnat două declarații pe proprie răspundere în care susținea că nu există o situație de natură să afecteze executarea contractului de finanțare, deși în realitate se afla într-o astfel de situație.
Astfel, la momentul inițierii procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări, Victor Petcu coordona în fapt două dintre societățile către care s-au trimis invitații de participare și era în relații de afinitate cu administratorul uneia dintre firmele cu care s-a încheiat într-un final contractul de execuție lucrări.
Totodată, documentele depuse de către firma respectivă, în cadrul ofertei pentru atribuirea contractului de lucrări, precum și cele care atestau activitatea de evaluarea a acesteia, au fost întocmite în fals de către angajați ai SC Vicexpert SRL, din dispoziția inculpatului Petcu Victor.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.715.346 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Victor Petcu și SC Vicexpert SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor editia iulie-august 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 33, 40-41, 44-45, 67-68.