Mariana Garștea, Director General Sixense România și Președinte APMGS
Într-o industrie în care siguranța, sustenabilitatea și predictibilitatea sunt esențiale, monitorizarea geotehnică și structurală nu mai este un simplu „accesoriu” al proiectelor de construcții, ci o componentă esențială în toate etapele de viață ale acestora.
Sixense România este un jucător de referință în acest domeniu, cu expertiză recunoscută de peste 14 ani în monitorizarea comportării construcțiilor în timp, soluții digitale avansate și o autorizație ca laborator de analize și încercări în construcții.
Am stat de vorbă cu Mariana Garștea, Director General Sixense România și Președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizarea Geotehnică și Structurală (APMGS), despre cum ar trebui să se raporteze proiectanții la această componentă tehnică, ce nevoi rămân încă insuficient adresate și ce înseamnă, în realitate, o colaborare eficientă pentru un proiect sigur și performant.
Spuneți mereu că munca legată de monitorizarea mediului construit este una profund colaborativă. Cum anume se intersectează activitatea dvs. cu cea a proiectanților, de exemplu?
Proiectanții sunt cei care, conform Normativului P130/1999, trebuie să se asigure că întocmesc programul de urmărire a comportării construcțiilor în timp, la care noi, ca specialiști în această activitate, trebuie să venim și să răspundem cu soluții adaptate.
Așadar, rolul nostru, împreună, este să ne asigurăm că structura proiectată se comportă așa cum a fost ea gândită și realizată. De aceea, colaborarea cu proiectanții trebuie să înceapă devreme și trebuie să fie luată în calcul încă de la început. Doar așa putem defini corect ce parametri trebuie urmăriți, ce tip de instrumentație este potrivită, unde trebuie ea amplasată și, bineînțeles, cum anume răspund toate acestea scopului și obiectivelor programului de monitorizare al proiectului, al investiției făcute de către Beneficiar.
Este un schimb de expertiză, până la urmă, și o colaborare care ar trebui să vizeze binele proiectului și siguranța acestuia. Ei ne oferă contextul tehnic, noi aducem metodele de măsurare, procesarea, interpretarea datelor și furnizarea de informații relevante către Beneficiar. Acest dialog tehnic, dacă este purtat din timp și este purtat cu deschidere, duce la proiecte mai sigure, mai bine documentate și mai performante. Depindem unii de ceilalți, iar binele proiectului depinde de cât de bine reușim să ne integrăm competențele.
Din experiența dvs., care sunt principalele aspecte la care există informații deficitare în tabăra specialiștilor proiectanți, atunci când vine vorba despre monitorizarea geotehnică și structurală?
În general, sunt câteva mari zone unde am observat lacune sau confuzii.
În primul rând, m-aș referi la înțelegerea obiectivelor activității de monitorizare structurală și geotehnică. Ea nu este și nu ar trebui să fie doar o bifă administrativă sau o obligație legală, ci un instrument de validare și control, să aducă claritate, să vină cu ancorarea în date, să arate realitatea, în funcție de care să se ia deciziile cele mai potrivite și informate. Dacă e tratată fără înțelegerea scopului mai mare, atunci și soluțiile sau partenerii căutați s-ar putea să nu servească cu adevărat proiectului.
În al doilea rând, planificarea monitorizării este una dintre provocări. De multe ori, ea este lăsată la „și altele”, ignorată sau uitată cu totul, când, de fapt, ar trebui să fie o componentă luată în calcul de la început, integrată în tot procesul decizional și tehnic. Când spun „planificarea monitorizării”, mă refer și la bugetarea ei ca atare. Iar dacă beneficiarul – dezvoltator sau gestionar de infrastructură – nu cunoaște deja aceste aspecte, este bine ca proiectanții să ridice și acest subiect la fileu, pentru corectitudinea muncii lor.
Și asta mă duce la o a treia problematică, cea a alegerii partenerului de monitorizare. Dacă este ales un partener cu adevărat profesionist, cu expertiză demonstrată, atunci acest lucru este și în avantajul proiectanților. Cineva care respectă toate standardele de calitate te ajută să traduci riscurile în soluții măsurabile și documentate.
Nu este vorba despre a veni să încurcăm pe cineva sau să spunem ce n-a mers – această polarizare nu a fost ceva cu care să ne identificăm vreodată –, ci despre a lucra împreună pentru a avea un proiect sănătos structural și durabil.
Ce trebuie să știe proiectanții, pentru ca urmărirea comportării construcțiilor în timp să se desfășoare corect și cât mai lin ca proces?
În primul rând, să înțeleagă că nu sunt singuri și că există soluții care să îi ajute să-și ducă munca până la capăt. Rolul lor nu este în niciun caz să devină experți în senzori sau achiziții de date, ci să includă această componentă a monitorizării în proiect într-un mod responsabil.
Ce înseamnă asta, concret? Să prevadă din timp monitorizarea în planurile tehnice. Să colaboreze cu o echipă specializată, care poate detalia soluțiile tehnice optime pentru proiectul respectiv. Să definească împreună obiective clare – ce vrem să măsurăm, de ce, în ce condiții. Să trateze monitorizarea nu ca pe un „rău necesar”, ci ca pe un aliat care le validează ideile și le oferă siguranță.
Când aceste lucruri sunt gândite de la început, tot procesul devine coerent și fluid.
Ce mesaj le transmiteți proiectanților, pe scurt, ca să se asigure că își duc munca la bun sfârșit în mod corect și că lucrează la o structură sănătoasă pe termen lung?
Le-aș spune așa: nu proiectați în orb. Proiectați pentru realitate și pentru generațiile următoare, având grijă de sănătatea structurală pe termen lung a proiectului.
Iar realitatea e complexă, dinamică și deseori imprevizibilă. Monitorizarea realizată corect e acea punte între calculele voastre și comportarea reală a construcției. Gândiți din timp această componentă, colaborați cu oameni care înțeleg riscurile și măsurătorile și înțeleg miza a ceea ce fac, și veți avea nu doar un proiect finalizat, ci și un proiect conform, calitativ, sigur.