Programele de ucenicie, reglementate de Ministerul Muncii, par să nu aibă vreun rezultat notabil în calificarea forței de muncă, cel puțin în sectorul construcțiilor.
Unii dintre reprezentanții firmelor de construcții nu știu că statul acordă subvenții pentru pregătirea de ucenici. Alții au încercat metoda, dar se plâng că tinerii pleacă după numai câteva zile și nici nu parcurg perioada de pregătire.
Legislația este prea stufoasă, greu de aplicat, cu multe obligații pentru angajatori încât parcă ar vrea să descurajeze pregătirea de ucenici. În plus, nu sunt prevăzute clauze contractuale clare care să îi responsabilizeze pe ucenici.
Zece ucenici, în firmele de construcții
Conform datelor din registrul general de evidenţă a salariaţilor, furnizate de către Inspecția Muncii, la jumătatea lunii iunie, la nivel național, pentru sectorul construcțiilor, un număr de patru angajatori aveau împreună zece ucenici (contracte active)..
Numărul este în scădere față de perioada similară a anului trecut, când șapte angajatori aveau 34 de ucenici.
Asta într-un sector cu peste 500.000 de angajați, care se confruntă cu o criză acută de lucrători calificați.
Pentru programele de ucenicie, angajatorii pot beneficia de o subvenție în valoare de 2.250 de lei/lunar. Sumele trebuie restituite statului, plus dobânda aferentă, în cazul în care contractul de ucenicie încetează mai devreme decât data prevăzută.
Condițiile programelor de ucenicie
În principiu, firmele de construcții pot să deruleze programe de formare profesională, prin ucenicie, la locul de muncă, pe baza încheierii unui contract de ucenicie, cu persoane în vârstă de peste 16 ani.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată. În temeiul acestuia ucenicul se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea angajatorului, care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.
Angajatorul are obligația de a înregistra contractul de ucenicie în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă și de a-l transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, anterior începerii activităţii.
Acest contract cuprinde unele clauze specifice, printre care și clauza referitoare la durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin ucenicie la locul de muncă, precum și cea referitoare la obligaţiile suplimentare stabilite angajatorului și ucenicului.
Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de 6 luni în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea unei calificări de nivel 1; de un an pentru calificări de nivel 2; de doi ani pentru calificări de nivel 3; de trei ani pentru calificări de nivel 4.
Ucenicii care, după perioada de probă, încetează contractul de ucenicie din motive imputabile lor, pot beneficia de un alt program de ucenicie numai după o perioadă de doi ani de la data încetării contractului de ucenicie.
La încheierea contractului de ucenicie, părţile pot conveni ca, la încetarea acestuia să încheie un contract individual de muncă pentru exercitarea ocupaţiei în care ucenicul a fost calificat, dacă angajatorul a finanţat programul de ucenicie.
Legislația nu este deloc clară privind suportarea cheltuielilor ocazionate de formarea profesională finanţată de angajator în condiţiile în care ucenicul nu respectă termenii contractuali. Această obligație nu este menționată în modelul cadru al contractului de ucenicie.
Însă, în situaţia în care contractul de ucenicie încetează anterior datei prevăzute în contract, angajatorul este obligat să restituie agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru respectivul ucenic.
Controlul respectării obligaţiilor privind menţinerea raporturilor de muncă încheiate între ucenici şi angajatorii care beneficiază de sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj se efectuează de organele de control din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă.