Amenzi totale de aproape 1,5 milioane de euro au fost aplicate firmelor de construcții controlate de către inspectorii de la Inspecția Muncii.
O nouă campanie națională de control în sectorul construcțiilor ”pentru combaterea muncii nedeclarate și prevenirea accidentelor de muncă” a fost desfășurată de către Inspecția Muncii în perioada 12 – 18 august.
În total, au fost efectuate 629 de controale în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora au fost depistate 291 de persoane care prestau muncă nedeclarată.
S-au aplicat 361 de sancțiuni contravenționale, din care 245 de amenzi și 116 avertismente.
Valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor a fost de 6,06 milioane de lei, din care 5,51 milioane de lei amenzi pentru muncă nedeclarată.
De asemenea, au fost dispuse 760 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), au fost controlați 558 de angajatori și s-au constat 730 de nereguli, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.
Au fost aplicate 681 de sancțiuni contravenționale, din care 237 au fost amenzi, iar 443 au fost avertismente.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 1,4 milioane de lei.
Totodată, a fost dispusă sistarea activității la 15 locuri de muncă și oprirea din funcțiune a 7 echipamente.
Neconformitățile identificate în domeniul SSM au inclus neutilizarea echipamentelor de protecție individuală împotriva căderilor de la înălțime, neelaborarea de instrucțiuni proprii de SSM și lipsa autorizării lucrătorilor pentru anumite activități.
Aceste acțiuni de control vor continua, a anunțat Inspecția Muncii.
„Exigența în control și aplicarea riguroasă a legii sunt singurele căi prin care putem construi o cultură a respectului și responsabilității în piața muncii. Aceste rezultate nu sunt doar cifre, ci mărturii ale unor vieți protejate, ale unor condiții de muncă îmbunătățite și ale unui viitor mai sigur pentru toți angajații din România”, a declarat domnul Mihai Nicolae UCĂ, inspector general de stat adjunct.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025