Legea 344/2015 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice a fost promulgată de Preşedinte la începutul acestei săptămâni.
“Modificările propuse creează un cadru adecvat în ceea ce priveşte procedura naţională de desemnare a infrastructurilor critice, aliniindu-se bunelor practici din statele membre ale Uniunii Europene”, potrivit expunerii de motive a iniţiativei legislative.
Infrastructurile critice europene vor putea fi desemnate prin intermediul acordului scris al României şi al statelor membre interesate. De asemenea punctele-cheie din infrastructură la nivel european din România vor putea fi desemnate printr-un proces similar cu cel aplicat infrastructurilor critice naţionale.
Efectul noii legi va fi acela al unei protecţii sporite pentru măsurile stabilite prin planul de securitate al operatorilor.
Legea reprezintă implementarea la nivel naţional a Directivei 2008/114/CE privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene.
Infrastructură critică este acea construcţie a cărei distrugere sau avariere ar avea efecte transfrontaliere extinse date fiind relaţiile de interdependenţă dintre statele membre.
De implementarea noii legi se va ocupa Centrul de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice din Ministerul Afacerilor Interne, autorităţilor publice responsabile desemnate şi proprietarilor/administratorilor/operatorilor de infrastructuri critice europene.