Valoarea totală a unui important proiect de infrastructură de transport, recent aprobat de către consilierii Județului Bihor, se ridică la 1,35 miliarde de lei, cu TVA.
Proiectul presupune realizarea unei rețele de trenuri metropolitane prin modernizarea căilor ferate dezafectate și amenajarea unor noi trasee pentru a crea o alternativă de transport public pentru locuitorii din Oradea și zona metropolitană a municipiului.
În această sumă sunt cuprinse atât lucrările la calea ferată, cât și achiziția celor 14 vehicule Tram-train, capabile să folosească atât liniile de tramvai din interiorul orașului Oradea, cât și liniile de tren.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate al proiectului „Dezvoltarea rețelei de Tram-train metropolitan Oradea”, noua rețea va conecta Municipiul Oradea pe mai multe direcții, cu o lungime totală de 33,4 km: spre Aeroportul Oradea; Sânmartin – Băile 1 Mai – Băile Felix (Cordău); Borș (Parcul industrial) și Sântandrei – Girișu de Criș – Toboliu – Cheresig.
Din lungimea totală, 24,2 km reprezintă liniile de cale ferată care vor fi reabilitate și electrificate.
Proiectul prevede amenajarea a 27 de stații și construirea a cinci poduri, trei pasaje pietonale inferioare, nouă pasarele pietonale și 39 de treceri la nivel.
Consiliul Județean Bihor a depus spre finanțare din fonduri europene acest proiect în decembrie 2024. În prezent, proiectul se află în evaluare.
În perioada următoare va fi lansată licitația pentru proiectare și execuție.
Sursa de finanțare o reprezintă Programul de Transport 2021-2027 – Prioritatea 6 Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane, apelul de proiecte ”Trenuri metropolitane în nodurile urbane”.
Proiectul rețelei de tram-train devine necesar ca urmare a creșterii populației în Oradea și zona metropolitană și a numărului de locuri de muncă în municipiu, determinând un mare flux de navetiști.
Având în vedere că jumătate dintre acești navetiști folosesc mașini personale, proiectul propune o alternativă sustenabilă și eficientă de transport.
Proiectul se realizează în cadrul unui parteneriat între: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Oradea Transport Local (OTL), Asociația Zona Metropolitană Oradea (ZMO) și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO).