Rata inflației pe luna ianuarie a fost cu numai puțin mai mică decât cea din luna decembrie, variația fiind de -0,1 puncte procentuale.
Astfel, rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie a fost 5,0%, comparativ cu luna ianuarie 2024, după cum arată datele furnizate de Institutul Național de Statistică.
Atât în decembrie, cât și în noiembrie anul trecut, rata anuală a inflaţiei a fost de 5,1%, comparativ cu lunile similare din anul anterior.
În ianuarie anul acesta, prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 4,54%, iar ale celor nealimentare au crescut cu 4,60%, față de ianuarie 2024.
Dar, cel mai mult s-au scumpit serviciile, ale căror tarife au crescut cu 6,54% în aceeași perioadă.
Valentin Tătaru, economist șef al ING România, este de părere că modificările posibile ale plafoanelor de preț la energie din primăvară, condițiile meteorologice și fluctuațiile prețurilor la materii prime constituie principalele riscuri de creștere a inflației pe termen scurt. Posibile modificări ale regimului fiscal, care reprezintă probabil cea mai mare incertitudine în prezent, aduc riscuri atât pentru creșterea economică, cât și pentru inflație.
”Vedem șanse reduse de progrese semnificative pe frontul dezinflației anul acesta. Credem că presiunile rămân orientate mai degrabă în sus, iar doar o scădere semnificativă a cererii interne ar putea contribui la o presiune mai mare de reducere a inflației în acest moment. Ne menținem estimarea pentru inflația de la finalul anului la 4,8%, cu o medie anuală de 5%”, declară Valentin Tătaru.
Mărfurile alimentare
Cele mai mari creșteri în ianuarie față aceeași lună din 2024 la mărfurile alimentare s-au înregistrat la:
– Margarină 19,52%;
– Fructe proaspete 11,05%;
– Alte legume şi conserve de legume 10,66%;
– Citrice și alte fructi meridionale 9,70%.
Mărfurile nealimentare
Cele mai mari creșteri în ianuarie la mărfurile nealimentare s-au înregistrat la:
– Detergenți 11,97%;
– Tricotaje 7,73%;
– Articole de igienă, cosmetică 6,37%;
– Țesături 6,14%;
– Ceasuri, aparate audio-video, articole sportive 6,08%.
Servicii
Cele mai mari creșteri în ianuarie la servicii s-au înregistrat la:
– Servicii poștale 19,14%;
– Plata cazării în unităţi hoteliere 6,28%;
– Transport interurban (alte feluri de transport) rutier 5,59%.
Indicii prețurilor de consum (IPC) acoperă cheltuielile monetare de bunuri și servicii pentru consumul final, pentru toate tipurile de gospodării rezidente, cu excepția gospodăriilor instituționale, în scopul de a oferi o imagine cât mai relevantă și precisă a inflației.
Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este un set de indici ai prețurilor de consum din UE, calculat în conformitate cu o abordare armonizată și un singur set de definiții.
IAPC este conceput în principal pentru evaluarea stabilității prețurilor în zona euro și a convergenței evoluției prețurilor în UE, precum și pentru comparații ale inflației la nivel european.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024