Cu toate că inflația a stagnat în decembrie, totuși nivelul pe anul 2024 s-a menținut destul de ridicat, la 5,6%.
Însă, este de subliniat faptul că a fost substanțial mai redusă decât în anul anterior, când a fost de două cifre: 10,4% în 2023.
Astfel, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, ritmul de creștere a prețurilor bunurilor de consum a fost de 5,1% în decembrie 2024 față de decembrie 2023. Nivelul a fost același ca în noiembrie 2024.
Cele mai mari scumpiri în decembrie 2024
Prețurile mărfurilor alimentare au crescut în medie cu 5,09% față de decembrie 2023, cele mai mari creșteri fiind la:
– Margarină – 17,41%;
– Fructe proaspete – 13,75%;
– Alte legume și conserve de legume – 11,40%;
– Conserve din fructi – 10,91%.
Prețurile mărfurilor nealimentare au crescut în medie cu 4,38% față de decembrie 2023, cele mai mari creșteri fiind la:
– Detergenți – 12,04%;
– Tricotaje – 7,78%;
– Cărți, ziare, reviste – 7,37%;
– Articole de igienă, cosmetica – 6,30%;
– Ceasuri, aparate audio-video, articole sportive – 6,07;
– Țesături – 6,02%.
Prețurile serviciilor au crescut în medie cu 7,10% față de decembrie 2023, cele mai mari creșteri fiind la:
– Servicii poștale – 17,82%;
– Transport interurban aerian – 8,40%;
– Plata cazării în unităţi hoteliere: 7,07%.
Indicele armonizat al prețurilor de consum
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,25%.
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,5%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 5,8%.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024