Vor începe lucrările de modernizare a lotului 3 din drumul judeţean DJ 104D.
Consiliul Judeţean Braşov a transmis ordinul de începere a serviciilor de supervizare pentru Lotul 3 Şoarş – Bărcut – limită județ Sibiu (15,355 km), urmând ca supervizorul să transmită ordinul administrativ de începere a execuției lucrărilor, cu data de 11 noiembrie, în baza acordului contractual semnat cu Porr Construct SRL.
De asemenea, miercuri, 12 noiembrie, amplasamentul va fi predat antreprenorului.
Durata de implementare a lucrărilor de execuție este de 30 de luni de la data emiterii ordinului de începere.
Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie ajunge la 58,81 milioane de lei fără TVA, din care realizarea documentaţiilor de proiectare a avut o pondere de aproximativ 7,5%.
Pentru lucrările de modernizare a loturilor 2 și 3 din DJ 104D, administraţia judeţeană a accesat fonduri guvernamentale în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în cuantum total de 140 de milioane de lei, respectiv câte 70 de milioane de lei pentru fiecare lot.
Având în vedere constrângerile bugetare care au determinat decizia Ministerului Dezvoltării de sistare a depunerii solicitărilor de transfer aferente Programului „Anghel Saligny”, Consiliul Judeţean Braşov a luat măsurile necesare pentru a asigura din fonduri proprii implementarea acestui proiect investiţional esenţial pentru o reţea rutieră viabilă şi modernă în zona Făgăraş.
TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi
- Lotul 2 Făgăraş – Şoarş, în proiectare
Lotul 2 din DJ 104D, în lungime de 10,085 km, care face legătura dintre municipiul Făgăraş şi localitatea Şoarş, va fi de asemenea modernizat, constructorul fiind asocierea Diferit AG SRL (lider) – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – Construct CDP SRL.
Documentaţia de proiectare a fost întocmită, urmând să fie definitivată şi recepţionată în momentul în care se va obţine avizul CTE din partea Transgaz, aviz care va clarifica modalităţile de protejare sau relocare, după caz, a magistralelor de gaz.
„Modernizarea celor 25 de km din drumul judeţean 104D va însemna îmbunătăţirea conectivităţii localităţilor din zonă cu principalele căi rutiere, stimularea economiei locale, sprijinirea investițiilor și dezvoltarea afacerilor existente, valorificarea potențialului turistic şi, implicit, o calitate a vieții mai bună pentru concetăţenii noştri”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
- Soluţiile tehnice adoptate
Conform expertizei tehnice, podul situat pe DJ 104D la km 16+400 va fi demolat şi înlocuit cu o construcţie nouă.
În ceea ce priveşte podurile de la km 17+500 şi km 25+400, se vor efectua intervenţii de reabilitare prin lucrări de suprabetonare a plăcii, reparații ale suprastructurii, consolidarea infrastructurii și amenajarea albiei râului Hârtibaciu.
Pentru modernizarea drumului județean DJ 104D, cea mai bună variantă din punct de vedere tehnico-economic o constituie realizarea unei structuri rutiere flexibile noi (formată din geotextil, fundaţie din balast cu grosimea de 30 cm, fundaţie din piatră spartă cu grosimea de 20 cm, strat de legătură BAD 20 de 6 cm, strat de uzură beton asfaltic BA 16 de 4 cm), deoarece prezintă costuri mici la întreținere şi refacere, durată mică de execuţie, siguranţă sporită pe timp umed şi zăpadă, zgomot redus în trafic.
Aşadar, antreprenorul va reface în totalitate tronsonul Şoarş – Bărcut – limită județ Sibiu, de la fundaţie până la suprafaţa de circulaţie, cu tot ce înseamnă acostamente, poduri şi podeţe, accese la proprietăţi şi la drumuri laterale, staţii pentru transportul public judeţean şi semnalizări rutiere.
După emiterea ordinului de începere a lucrărilor şi predarea amplasamentului, va începe organizarea de şantier, iar în măsura în care condiţiile meteorologice vor fi prielnice, antreprenorul are în plan realizarea lucrărilor de ranforsare a structurii rutiere existente pe zonele de extravilan, execuţia drenurilor în vederea preluării apelor subterane (acestea fiind poziţionate sub şanţurile de scurgere a apelor), realizarea podeţelor transversale situate pe sectoarele de extravilan ale localităţilor Şoarş şi Bărcut, precum şi realizarea structurii rutiere noi pe sectoarele de drum aflate în pădurea Bărcut, respectiv la ieşirea din Bărcut.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


