În aproximativ două săptămâni ar putea fi acordată de căre ANCPI a VIII-a etapă de finanțare, aflată în pregătire, după cum a anunțat Rákosi-Seiwarth Ildikó, președinte – director general al ANCPI.
Anul acesta ANCPI și-a propus să realizeze două etape de finanțare.
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară se derulează în perioada 2015 – 2023.
Până acum sunt finalizate lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în 4% dintre UAT-uri.
Din totalul de 3.181 UAT-uri din România, până la finele anului trecut au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 127 UAT-uri (din care în 121 UAT-uri în integralitate și în 6 UAT-uri parțial).
În prezent, sunt în derulare astfel de lucrări în aproape 2.000 de UAT-uri.
Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR) completează obiectivele PNCCF și asigură fonduri pentru cadastrarea a 660 de comune până la finalul anului 2023.
În prezent, sunt în derulare lucrări de cadastru general prin POR în 304 comune.
Ansamblu cu 100 apartamente, in autorizare intr-un municipiu
Pentru alte 297 de comune este în derulare licitația pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, iar 35 sunt în pregătire de licitație
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a înregistrat, gratuit pentru cetățeni, aproximativ 4,8 milioane de proprietăți, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF).
Numai în anul 2021 au fost eliberate peste 1,3 milioane de noi cărți funciare.
Finanțarea a fost asigurată prin PNCCF, din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene nerambursabile.
Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților se desfășoară la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale (UAT) sau pe sectoare cadastrale.
„Ne dorim ca lucrările de cadastru general, gratuite pentru cetățeni, să aibă un ritm alert.
La sfârșitul anului trecut, ANCPI a modificat legislația pentru a putea oferi finanțare pentru noi categorii de imobile în cadrul PNCCF.
Totodată, am redus termenele pentru anumite etape din cadrul procesului de înregistrare sistematică a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară.
În plus, spre deosebire de anul 2020, când ANCPI nu a acordat nicio finanțare primăriilor care doreau să realizeze lucrări de înregistrare pe sectoare cadastrale, în 2021 am acordat finanțarea nr. VII,”, a precizat Rákosi-Seiwarth Ildikó, președinte – director general al ANCPI.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021