Solplanet x AeroFix

Hotel vandut cu 11 mil euro, in contextul postpandemic

Un hotel dintr-un municipiu din vestul țării a fost vândut la un preț de 11 milioane de euro, după ce societatea care se ocupa de acesta a decis faptul că întregul context postpandemic nu este benefic pentru afacere, hotelul având rezultate financiare negative încă de la început.

În prezent este semnată promisiunea  bilaterală de vânzare-cumpărare. Societatea va primi un avans, urmând ca plata integrală să fie realizată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, SIF Hoteluri SA (holdingul hotelier al SIF Banat-Crișana) a încheiat la finalul săptămânii trecute promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare privind transferul întregii activități hoteliere, economice și comerciale, desfășurate în cadrul Hotelului DoubleTree by Hilton, incluzând imobilele, mijloacele fixe, obiectele de inventar, stocurile de mărfuri, activele mobile necorporale, angajații, contractele cu furnizorii și orice alt activ corporal sau necorporal. Hotelul este situat în Oradea, Aleea Ștrandului nr. 9, judetul Bihor.

Viitor parc fotovoltaic, pe mai mult de 12 hectare

Tranzacția s-a realizat prin negociere directă, prețul final fiind de 11 milioane euro, situându-se peste limita superioară a intervalului de preț estimată prin raportul de evaluare.

În baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare urmează să fie încasat un avans de 4 milioane de euro, diferența de preț urmând să fie plătită odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Ansamblu de hale, in pregatire in provincie

Conform SIF Hoteluri SA, decizia de vânzare a fost luată având în vedere:

* rezultatul negativ înregistrat de la deschidere până în prezent de Hotel Doubletree by
Hilton Oradea și evitarea acumulării unor pierderi suplimentare;

* costurile de brand și management ridicate;
* necesarul ridicat de CAPEX (fonduri utilizate pentru a moderniza și întreține active fizice), pentru compensarea uzurii fizice și morale a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar;
* lipsa acută de personal calificat și creșterea prețurilor la materii prime, mărfuri, utilități
etc.;

* riscul continuării pandemiei pe perioade mai lungi de timp care să submineze
activitatea și veniturile generate de ansamblul hotelier;
* criza economică post pandemică.

Sus