Oferte locuri de munca top

Holcim lanseaza un program de calificare pentru zidari

1522.jpg Majoritatea romanilor prefera sa isi renoveze sau construiasca o casa prin intermediul prietenilor si cunostintelor (42%). In jur de 27% dintre beneficiarii apeleaza la liber-profesionisti, 16% opteaza pentru o companie de constructii, iar 15% prefera sa realizeze lucrarile in regie proprie, potrivit unui studiu realizat de Cult Market Research pentru Holcim Romania.
In acest context si avand in vedere ca in Romania au ramas mai putin de 6.000 de zidari calificati, Holcim Romania a lansat programul „Scoala Zidarilor”. Aceasta dupa doi ani de sesiuni-pilot prin care au fost instruiti gratuit circa 400 de zidari-tencuitori.
„Proiectul Scolii Zidarilor s-a nascut dintr-o nevoie reala, recunoscuta pe piata din Romania, aceea a pregatirii si perfectionarii fortei de munca din constructii, care, in multe cazuri, este una necalificata sau necertificata. Scoala Zidarilor este raspunsul companiei noastre la aceaste nevoie, inscriindu-se in proiectele de responsabilitate sociala lansate de Holcim de-a lungul ultimilor 17 ani”, a declarat François Pétry, Director General Holcim Romania.
Incepand cu acest an, absolventii actuali si cei viitori vor primi o certificare de competente de la Autoritatea Nationala pentru Calificari.
Un curs complet in cadrul „Scolii Zidarilor” se intinde pe o perioada de 6 zile, interval in care cursantii participa la 15 de ore de teorie si 20 ore de practica, urmate de o evaluare teoretica si practica.
In privinta alegerii materialelor de constructii pentru renovarea sau ridicarea unei case, decizia este luata de cele mai multe ori (54%) chiar de beneficiar, in timp ce meseriasul are ultimul cuvant de spus in 40% din cazuri. Intr-o mica proportie (6%), decizia este influentata de consilierea oferita de vanzatorul materialelor.
Cei mai multi cumparatori, isi achizitioneaza materialele de constructii de la depozitele de materiale, in timp ce 46% se orienteaza spre magazinele de bricolaj, conform studiului citat.

Sus