Hidroconstrucția SA nu a realizat lucrările pentru rețele de apă, contractate cu o companie de utilități, în timpul asumat prin contract, termenul de finalizare fiind depășit cu aproape 3 luni. Penalitățile se ridică la aproximativ 2 milioane de lei.
Intervențiile au o valoare de circa 4 milioane euro, echivalentul a peste 20,1 milioane lei, fără TVA.
Este vorba despre contractul CL1 – Reabilitare rețele apă în municipiul Arad și aducțiune apă în Fântânele.
Contractul a fost semnat de autoritatea contractantă Compania de Apă Arad SA și societatea Hidroconstrucția SA București la 21 februarie 2019. Procesul verbal de recepție a fost încheiat la 30 decembrie 2022.
Contractul nu a fost îndeplinit în mod corespunzător, conform certificatului negativ emis de autoritatea contractantă.
Contractantul trebuia să finalizeze lucrările permanente ale contractului la data de 30 septembrie 2022, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate în termenul convenit, înregistrând o depășire cu 82 de zile calendaristice a termenului de finalizare a lucrărilor.
Antreprenorul va plăti beneficiarului suma de 1.942.574 lei din prețul total al contractului fără TVA, reprezentând penalități de întârziere pentru nerespectarea programului și ritmului de execuție a lucrărilor, calculate în conformitate cu prevederile contractuale.
Constructii nerezidentiale de peste 28 mil euro, autorizate
Hidroconstrucția SA este în insolvență. În 2021 avea o cifră de afaceri de circa 372,5 milioane de lei și un număr mediu de 1.691 angajați.
Contractul de lucrări cuprinde toate construcțiile și instalațiile necesare pentru reabilitarea rețelei de apă – rest de executat în municipiul Arad.
Lucrările vizează intervenții pe următoarele străzi: Calea Aurel Vlaicu, B-dul Revoluției, Calea Iuliu Maniu, Calea Radnei, Corbului, Făt-Frumos, I.C. Brătianu, Mărțișor, Meșterul Manole, Războieni, Milcov, Viaduct Micalaca.