Oferte locuri de munca top

Hala Republica va fi transformata in parc stiintific

Primaria Sectorului 3 intentioneaza sa achizitioneze Hala Republica, situata pe Bulevardul Basarabia, cu scopul de a dezvolta un parc stiintific in sector. Costurile initiale pentru cumpararea proprietatii, care cuprinde in total 60.000 de metri patrati, precum si cladiri aflate in patrimoniul national, se ridica la aproximativ 2 milioane de euro (plus TVA).
Primarul Sectorului 3 a incheiat, inca de anul trecut, parteneriate de colaborare cu principalele universitati din Bucuresti, unul dintre obiectivele principale ale colaborarii fiind realizarea unui parc stiintific in Sectorul 3.
Conform studiului de oportunitate, realizarea acestui proiect va conduce la formarea unui nou pol urban de dezvoltare intr-un sector care, in prezent, nu detine decat un singur pol urban de dezvoltare, in zona Centrului Istoric.
Primaria Sectorului 3 intentioneaza sa aleaga varianta de proiect care se inscrie ca obiectiv, cat mai exact, in Planul de Dezvoltare Regionala, astfel incat sa poata fi accesate din alocarile Uniunii Europene. Acest proiect va permite Primariei Sectorului 3 sa reabiliteze si sa protejeze toate cladirile de patrimoniu, unele monumente de arhitectura de interes national, care vor fi achizitionate.
Uzina Republica din Bucuresti a fost o companie de stat din Romania, producatoare de tevi petroliere. Aceasta se intindea pe o suprafata de mai mult de 180 de hectare si era amplasata in sud-estul Bucurestiului. Face parte din grupul uzinelor construite de Nicolae Malaxa intre anii 1929 si 1938. Capacitatea fabricii de tevi era de 200.000 de tone pe an, fiind cea mai mare din Romania.

Sus