Oferte locuri de munca top

Guvernul se imprumuta ca sa poata cofinanta lucrarile pe Autostrada A3

Proiectul Autostrăzii A3 (Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea) are nevoie de finanțare. Ca urmare, Guvernul urmează să aprobe astăzi negocierea unui contract prin care împrumută , 200 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții.

Pe parcursul negocierilor, planificate să aibă loc în perioada imediat următoare, în baza aprobării memorandumului, se are în vedere, în principal, confirmarea elementelor deja agreate.

Proiectul de investiții este compus din trei subsecțiuni ale autostrăzii A3 (Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea), după cum urmează:

* Nădășelu – Mihăiești (16,80 km)

* Mihăiești – Zimbor (13,26 km)

* Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km).

Conform propunerilor avansate de către Bancă, contractul de finanțare ar trebui semnat până la sfârșitul anului 2023.

Finalizarea procesului de negociere în cel mai scurt timp va permite părții române demararea procedurii de aprobare și semnare a contractului de finanțare și, ulterior, de aprobare a contractului astfel semnat, în vederea accesării sumelor împrumutului conform necesităților de finanțare.

În baza memorandumui se va solicita Ministerului Afacerilor Externe acordarea împuternicirii de semnare a contractului de finanțare. După semnare, contractul de finanțare va fi aprobat prin act normativ cu putere de lege.

Valoarea estimată a proiectului este de 697,67 milioane euro (cu TVA).

Alocarea din PNRR este de 261 milioane euro, diferența până la concurența valorii totale urmând să fie acoperită de la bugetul de stat.

Cum pot fi suspendate licitatiile pentru proiectele finantate prin POIM

Împrumutul în valoare de 200 milioane de euro va sprijini autoritățile române în acoperirea acestei contribuții prin finanțarea deficitului bugetului de stat creat pe parcursul implementării proiectului.

Amintim faptul că Guvernul României a aprobat prin memorandum în septembrie 2022 contractarea unei asistențe financiare rambursabile de la Banca Europeană de Investiții, în vederea acoperirii parțiale a finanțării publice naționale necesare implementării unor reforme și/sau investiții cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență și în Programul Operațional Sănătate 2021-2027.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a comunicat BEI lista proiectelor ce urmează să facă obiectul asistenței financiare rambursabile.

Pachetul cuprinde proiecte de infrastructură rutieră, feroviară și metrou, după cum urmează:

* Rutier: autostrăzile A3 și A7

* Feroviar: Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timișoara – Arad și Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferata Cluj Napoca- Oradea-Episcopia Bihor

* Metrou: Magistrala I de metrou Cluj și Magistrala 4 București – Secțiunea 1: Gara de Nord – Filaret.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus