Guvernul a stabilit un nou termen pentru accelerarea reformelor incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ministerele fiind obligate să promoveze până în luna mai proiectele de lege necesare implementării acestora. Decizia a fost discutată într-o ședință de lucru organizată la Palatul Victoria, convocată de premierul Ilie Bolojan, la care au participat miniștrii responsabili de principalele reforme și investiții din plan.
Potrivit Executivului, proiectele legislative care fac parte din reformele asumate de România prin PNRR trebuie aprobate mai întâi de Guvern și apoi transmise Parlamentului, cu solicitarea de a fi dezbătute și adoptate în procedură de urgență. Măsura vine în contextul presiunilor pentru respectarea calendarului convenit cu Comisia Europeană și pentru evitarea întârzierilor în implementarea reformelor.
În cadrul întâlnirii au fost analizate în detaliu proiectele aflate în derulare în domenii precum energia, transporturile, agricultura, dezvoltarea, sănătatea și mediul. Guvernul a cerut ministerelor o coordonare mai bună și identificarea rapidă a soluțiilor pentru depășirea eventualelor blocaje administrative.
Pentru a urmări mai strict stadiul reformelor și investițiilor, fiecare minister responsabil va transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene un calendar detaliat al implementării proiectelor. Pe baza acestor informații, la nivelul Guvernului va fi realizat un „tablou de bord” care va reflecta permanent stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR. Sistemul de monitorizare va fi făcut public după finalizare.
În cazul reformelor care nu necesită adoptarea unor legi, ministerele vor colabora pentru elaborarea și avizarea actelor normative necesare, astfel încât acestea să fie aprobate în termenele stabilite.
Executivul a transmis că proiectele de investiții reconfirmate de miniștrii în funcție vor continua să fie finanțate prin PNRR, iar Ministerul Finanțelor asigură disponibilitatea sumelor necesare pentru cofinanțări și alte cheltuieli eligibile.
Guvernul susține că ministerele vor continua să colaboreze atât între ele, cât și cu contractorii implicați în proiecte pentru a accelera implementarea investițiilor și reformelor asumate prin PNRR. Ședința de lucru a reunit mai mulți membri ai Cabinetului, inclusiv vicepremierii și miniștrii responsabili de domeniile cheie din planul de redresare.
Până la data de 23 februarie 2026, România a absorbit peste jumătate din valoarea totală PNRR, respectiv 50,08%. Astfel, țara noastră a primit în total suma de 10.722.201.578 euro (din care 6.402.360.157 euro pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă și 4.319.841.421 euro pentru componenta de asistență financiară rambursabilă), sumă care include pre-finanțarea și sumele încasate pentru Cererea de plată nr. 1, pentru Cererea de plată nr. 2, și parțial pentru Cererea de plată nr. 3.


